Circuitul apei în natură descrie mişcarea apei la suprafaţa pământului, în atmosferă şi sub pământ. Apa circulă constant dintr-un loc în altul prin evaporare, condensare, precipitaţii sau colectare.
Evaporarea: Căldura soarelui face ca apa de pe pământ (oceane, lacuri, mări…) să se evaporeze, adică să se transforme din lichid în gaz şi să se ridice spre cer. Aceşti vapori de apă se colectează în cer sub formă de nori.
Condensarea: Pe măsură ce vaporii de apă din nori se răcesc se transformă din nou în apă, iar acest proces se numeşte condensare.
Precipitaţii: Apa cade din cer sub formă de ploaie, zăpadă, grindină şi lapoviţă, într-un cuvânt, precipitaţii.
Colectarea: Oceanele şi lacurile colectează apa care cade sub formă de precipitaţii. Apoi, apa se evaporă şi circuitul continuă.
Curiozităţi despre circuitul apei în natură:
- Apa este o resursă naturală pe care omul nu are cum să o producă.
- Soarele este o forţă determinantă în circuitul apei în natură.
- Atunci când apa se schimbă dintr-o stare în alta sau trece dintr-un mediu în altul, fie eliberează energie fie absoarbe energie.
- Transpiraţia este procesul prin care vaporii de apă din frunzele plantelor sunt eliberaţi în atmosferă.
- Aproape 70% din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă.
- Apa este reciclată continuu, aşadar e posibil ca apa pe care o bem astăzi să fie aceeaşi apă pe care o beau şi dinozaurii în urmă cu milioane de ani.
- Doar 3% din cantitatea de apă de pe Pământ este apă care poate fi băută.
bun
Bun