Ce este timpul şi cum funcţionează ceasul

Toţi dintre noi ne organizăm viaţa raportându-ne la timp. Coștientizăm timpul şi încercăm să fim punctuali în tot ceea ce facem. Ne înconjurăm de ceasuri cu alarmă, ceasuri de mână, ceasuri cadou sau ceasuri amintire şi de fiecare dată încercăm să ne încadrăm cât mai bine în programul pe care îl avem.

Dar te-ai întrebat vreodată de ce limbile unui ceas se mişcă în direcţia în care se mişcă? De ce orele şi minutele se mişcă de la stânga la dreapta, în ceea ce numim “sensul acelor de ceasornic”, şi nu în sens invers? Ei bine, aceasta nu este doar o invenţie sau o convenţie, ci are de fapt o explicaţie ştiinţifică.

Până acum, în istorie, timpul a fost măsurat în funcţie de mişcarea Soarelui, mai exact, mişcarea Pământului faţă de Soare. Cea mai veche metodă de măsurare a timpului datează din anul 3500 i.Hr. Acesta era ceasul cu umbră sau aşa-numitele cadrane solare. Ceasul era de fapt un băț sau un obelisc ce provoca o umbră.

Oamenii au descoperit că Pământul este rotund şi se învârteşte în jurul Soarelui şi astfel au măsurat timpul bazându-se pe poziţia Soarelui – adică era după-amiază când soarele se afla cel mai sus pe cer.

Primele ceasuri au fost inventate în China, în jurul anului 100 d.Hr. pornind de la cadranele solare.

Ceasurile mecanice au fost invetate în Emisfera Nordică în secolul 14 , iar inventatorii lor şi-au dorit că aceste dispozitive să urmărească mişcarea Soarelui pe cer. În Emisfera Nordică Soarele se mişca pe cer de la stânga la dreapta şi astfel şi limbile ceasului au fost făcute să urmărească mişcarea Soarelui, mişcându-se de la stânga la dreapta sau “în sensul acelor de ceasornic”.

Dacă eşti în Emisfera Nordică şi stai cu faţa spre Sud, vei putea vedea Soarele răsărind în stânga ta (la Est), trecând apoi peste cap şi apunând în cele din urmă la Vest ( dreapta ta).