S-a demonstrat că plantele pot trăi în medii de viaţă deosebit de ostile: secetă, temperaturi scăzute sau foarte ridicate, sol sărac în substanţe hrănitoare.
Dar iată că există o plantă care, asemeni cârtiţei trăieste în pământ. Este vorba despre planta numită popular Muma Pădurii ( Lathraea squamaria ) care, din cele 12 luni ale anului, 10 şi le petrece sub pământ, timp în care sapă cu perseverenţă solul cu ajutorul rizomilor săi albi.
Tulpinile subpământene sunt cărnoase şi acoperite cu un fel de solzi foarte deşi, care seamănă cu tentaculele unui animal neobişnuit.
Ramificaţiile acestor tulpini capătă forme neobişnuite, pe măsură ce cresc dând naştere la fantastice figuri care formează adesea intersecţii caracteristice în formă de cruce, intersecţii de la care provine şi denumirea rusească a acestei „cârtiţe vegetale” („Crucea Sf. Petru”).
Planta nu poate fi găsită oriunde pentru că preferă locurile sălbatice, nu se ştie din ce cauză.
Poate că ea nu şi-ar face niciodată apariţia din ascunzişul său întunecos dacă n-ar trebui să se îngrijească şi de urmaşi. În adâncul pământului nu poate să-şi împrăştie seminţele, şi chiar dacă le-ar împrăştia, nu ar avea cine să facă polenizarea într-o astfel de ambianţă atât de nefavorabilă .Astfel planta este obligată ca, măcar pentru un termen scurt, să apară la lumina zilei.
La sfârşitul iernii, imediat ce se topeşte zăpada, în pădurea încă dezgolită planta se grăbeşte să iasă din temniţa sa la suprafaţă, arătându-şi tulpinile cărnoase, arcuite, total depigmentate. De departe seamănă cu ghearele unui animal de pradă care aşteaptă să-şi înhaţe prada. Tulpinile în formă de gheare, mai exact florile care le acoperă des îşi aşteaptă, într-adevăr, prada.Dar ele nu fac niciun rău „pradei”, dimpotrivă, pentru polenul adus aici de vreo insectă o vor răsplăti pe aceasta cu nectar dulce.
Musafirii cei mai aşteptaţi şi cei mai des întâlniţi sunt bărzăunii. Dar planta îşi oferă trataţia oricărei alte insecte când aceasta, cercetînd minuţios rezervele dulci din flori, asigură şi polenizarea acestora.
Dacă polenizarea nu s-a realizat cu ajutorul insectelor, se va face cu ajutorul vântului. Tot vântul este cel care răspândeşte pretutindeni seminţele mici ale acestei curioase plante. Seminţele se maturizează rapid. Dar pentru a încolţi ele au nevoie de o gazdă care să le ofere adăpost şi apoi hrană.
Gazda primitoare este de obicei o rădăcină de alun, de anin sau de tei.
Rădăcinile acestor plante nu sunt bucuroase de astfel de musafiri, de aceea cea mai mare parte a seminţelor nu germinează. Muma-Pădurii mai are însă o variantă de înmulţire şi anume, prin rizomii din sol.
Deoarece planta încearcă să se dezvolte folosind hrana preparată de o altă plantă , ea este o plantă parazitară.
Dacă îi scoatem rizomul din pămînt vom observa că tulpinile sale, ca nişte tentacule de caracatiţă se încolăcesc în jurul rădăcinilor plantei-gazdă. Pe rădăcinile parazitului se pot observa uşor nişte dispozitive speciale prin care el se hrăneşte cu seva plantei gazdă. Tot anul se hrăneşte pe seama altuia.
Pe dinăuntru solzii ce înfăşoară tulpina sunt acoperiţi cu mici glande foarte asemănătoare cu cele ale plantelor insectivore. Aici se pot găsi adesea rămăşiţe ale unor insecte moarte. Pe baza acestei observaţii botaniştii au tras concluzia că planta aparţine plantelor insectivore.
Cercetările au arătat că acele cavităţi de sub solzi au o destinaţie foarte paşnică. Ele sunt utilizate de plantă ca un fel de rezervoare pentru evaporarea excesului de umiditate — adaptare foarte necesară în subteran.
Se mai găsesc şi alte „plante-cârtiţă” — sugătoarea (Monotropa hypopithys), burzişorul (Corallor-hiza), trânjii (Neottia), aşa încît planta menţionată nu constituie un fenomen unic.
Informaţiile sunt luate din cartea „Botanica distractiva” de S. Ivcenko
2 comentarii