Rinocerul alb

 Rinocerii fac parte din familia Pahiderme. Aceste animale prezintă următoarele caracteristici: sunt erbivore, masive, au pielea foarte groasă acoperită cu puţin păr, pântecul este voluminos iar picioarele se termină cu copite, fiind animale imparicopitate. Rinocerul prezintă unul sau două coarne.

Sunt 5 specii de rinoceri:
– rinocerul alb;
– rinocerul negru ( mai agresiv decît cel alb, se hrăneşte mai ales cu frunze din copaci, având buza superioară flexibilă şi ieşită în afară);
– rinocerul indian ( are pielea cenusie si foarte groasa, atârnând în cute grele şi acoperită din loc în loc cu mici excrescente, este dotat cu un singur corn, destul de scurt si traieste în câmpiile mlăştinoase din Nepal si nordul Indiei, unde se hraneste cu frunze, crengi si uneori fructe);
– rinocerul din Sumatra ( cele mai puţine exemplare );
– rinocerul javanez ( este, de asemenea, o rasa foarte puţin numeroasă, care totalizează numai 60 de exemplare, ce trăiesc doar în Indonezia şi Vietnam).

Rinocerii albi şi negri trăiesc pe  continentul african, iar celelalte specii pe continentul asiatic.

Rinocerul alb este cel mai mare mamifer terestru după cele trei specii de elefant. Denumirea sa stiinţifică este Ceratotherium simun, termen provenit din greaca veche, ce se traduce prin Bestia cu Corn si cu Nasul Lat.

Descriere

Rinocerul alb are trunchiul solid, gâtul scurt şi puternic, , capul mare, pieptul lat. În spatele cefei, alungită spre umeri are o masă de muşchi puternici, care ajută la susţinerea uriaşului său cap. Picioarele sunt scurte. Un mascul de rinocer alb poate ajunge la greutatea de 3 000 – 3 500 kg, lungimea corpului la 3- 4,2 m, iar înălţimea la umăr poate ajunge la 1,85 m. Botul este lat şi pe el se află cele două coarne. Prezintă păr doar în vârful cozii şi pe la marginea urechilor.

Coarnele rinocerului alb sunt impresionante şi sunt folosite ca arme, atât femelele cât şi masculii poartă aceste podoabe, dar ale femelelor sunt mai mici. Cornul din faţă este mai mare, având aproape 1 m, dar se spune că au fost văzute şi exemplare al căror corn ajungea la 1,5 m. cornul rinocerului nu are nicio parte osoasa, fiind alcătuit din cheratină, adică acea substanţă din care sunt alcătuite şi unghiile. Din păcate, coarnele reprezintă şi motivul pentru care rinocerii au fost vânaţi.

Acest animal are simţul mirosului foarte dezvoltat, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre văz. În alergare poate atinge 50 km pe oră.

Se reproduc odată la 2-3 ani, iar puiul este activ din prima zi. Începe să mănânce iarbă cam pe la 3 luni, dar suge până la un an, de aceea este dependent de mamă. Uneori stă pe lîngă aceasta pănă la vârsta de 4-5 ani, ceea ce face ca apariţia următorului pui să întârzie şi mai mult.Puiul rinocerului alb merge în faţa mamei, ca aceasta să-l aibă în permanenţă sub observaţie, pentru că paşte în câmp deschis.

Denumirea de „rinocer alb” nu vine de la culoarea pielii, care nu este albă, ci de la înţelegerea greşită a limbii engleze de către băştinaşi.

Trăind în savanele şi câmpiile din sud-estul Africii, se hrănesc cu ierburi mici. Consumă o cantitate mare de iarbă şi bea apă de două ori pe zi, dar la nevoie poate rezista chiar 5 zile fără să bea apă. Îi place să se scalde în noroi pentru a se răcori, în acelaşi timp pe pielea lui se formează o crustă groasă, care îl apără de insecte şi îl protejează de razele soarelui prea fierbinţi.

Rinocerii albi se adună în grupuri de câte 14 indivizi, în grup prdominând femelele. Masculii adulţi sunt solitari şi devin agresivi când masculii tineri se apropie de femele. Masculii bătrâni îşi petrec o mare parte din timp marcându-şi teritoriul, fiind foarte posesivi. Se pare că mai sunt în viaţă sub 7000 de rinoceri albi.

Spre deosebire de celelalte specii de rinoceri care sunt pe cale de dispariţie, cel alb are şanse de supravieţuire. Pentru a îndepărta pericolul dispariţiei, oamenii de ştiinţă s-au gândit să folosească clonarea. Experimentul vizează păstrarea şi transmiterea genomului unui rinocer alb nordic care traieste în captivitate, cu ajutorul unei tehnici care combina celule epiteliale ale acestui exemplar cu celule embrionare ale unui „var” apropiat, rinocerul alb sudic, specie care nu este chiar atat de amenintata. Puii rezultaţi vor fi „himere” (animale care nu ar putea aparea pe cale naturala) în al căror organism sunt combinate celule ale ambelor subspecii.