Când exploratorii au adus veşti despre existenţa păsării kiwi în pădurile Noii Zeelande, descrierile lor au fost considerate drept fantezii. Ce pasăre putea fi aceea care n-are aripi, iar în loc de pene, «blană»? Dar când, prin 1813, primele exemplare împăiate au ajuns la muzeu, s-a văzut că, într-adevăr, «poveştile» se apropie mult de realitate.
Kiwi are mărimea unei găini grase (femela cîntăreşte circa 2,5 kg, iar masculul doar 1,5 kg), fiind cel mai mic reprezentant al neamului struţilor; de altfel i se spune şi «struţ-sitar». Este îndesată, are gâtul scurt şi gros, întregul său aspect fiind de pasăre arhaică. Reţine atenţia, în special, ciocul său lung, îngust, ca un tub, uşor curbat, înconjurat la bază cu peri lungi, asemeni unor mustăţi. Nările sunt plasate la vârful ciocului — caz unic la păsări. Aceasta este o adaptare, deoarece pasărea îşi caută hrana noaptea, când mirosul este mult mai necesar decât văzul.
Penajul păsării kiwi nu seamănă cu al celorlalte păsări. Privind-o, ai impresia că este acoperită cu nişte peri lungi de culoare brună, încât pare îmblănită. Este o simplă impresie, «blana» fiind alcătuită tot din pene, dar modificate. Picioarele sunt scurte, dar puternice, terminate cu patru degete cu gheare. Aripile — un fel de cioturi — stau ascunse complet sub penaj. De aici impresia că n-are aripi, fapt ce i-a adus şi denumirea ştiinţifică Apteryx australis. (Pasărea-australiană-fără-aripi).
Numele de kiwi i-a fost dat de băştinaşi după sunetele «ki-wi, ki-wi» pe care le scoate, reprezentând o chemare. Asemeni multor struţi, masculul construieşte cuibul. În cuib femela depune 1—2 ouă. Dar ce ouă! Unele ating 450 g, adică o cincime din greutatea ei. Sunt clocite de mascul, care, după ce a făcut cuibul şi a scos puii, se îngrijeşte de creşterea lor, înfruntându-se vitejeşte cu vrăjmaşii. Puii ies din ouă cu «straie» asemănătoare părinţilor. Sunt mîncăcioşi şi cresc repede. Poate fi admirată şi în unele grădini zoologice, unde se şi reproduce.
dupa Adrian Baltaretu
3 comentarii