Deşi incursiunile în Australia s-au făcut destul de timpuriu ( în 1642 navigatorul olandez Abel Tasman ajunge în Tasmania, dar nu se arată foarte preocupat de flora şi fauna din regiune ), abia la sfârşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului al XX lea coloniştii aduc în Europa exemplare deosebite de plante şi animale.
Printre acestea se afla şi „cârtiţa – raţă” sau „cioc de raţă”, un animal ciudat, la vederea căruia iniţial cercetătorii au crezut că este o farsa. Nu mică le-a fost mirarea când au înţeles că este vorba despre un animal adevărat. Şi surprizele au continuat: la disecţie se descoperă că organele reproducîtoare ale femelelor diferă de cele ale celorlalte mamifere, de aceea savantul englez Everard Home a creat o nouă clasă, intermediară între mamifere, păsări şi amfibieni.
O altă informaţie interesantă a fost adusă de un savant francez, care, în urma unei disecţii constată că acest animal se înmulţeşte prin ouă. El va fi catalogat în ordinul monotrematelor, animale care au caracteristici atât ale mamiferelor, cât şi ale reptilelor.
Existenţa ornitorincului, căci despre el este vorba este explicată prin faptul că mamiferele au evoluat din reptile. Există puţine fosile ale primelor mamifere, de aceea originea lor este încă o problemă controversată.
Ordinul monotremelor au atât caracteristici ale mamiferelor ( corp acoperit cu păr, îşi hrănesc puii cu lapte, unele particularităţi ale scheletului, sunt animale cu sânge cald, creierul diferă mult de al reptilelor ) dar şi ale reptilelor ( se înmulţesc prin ouă, temperatura corpului se schimbă în funcţie de mediul ambiant, centura scapulară seamănă cu cea a reptilelor, masculul are un pinten veninos). Ornitorincul nu are dinţi, el are un cioc asemenea păsărilor.
Ornitorincul are o lungime de 65 cm şi o masă de aproximativ 2-3 kg, în dependenţă de sex. Are o blană cafenie(deasă şi moale, însă pe abdomen mai lânoşi şi mai duri pe spate), din 2 straturi, care îl ajută să menţină o temperatură constantă a corpului. Coada este turtită dorso-ventral, capul prezintă prelungirea cunoscută sub numele de „cioc de raţă”. Ciocul ornitorincului este unul flexibil şi lat de aproximativ 10-15cm. Acesta are peste 700 000 de receptori tactili şi electrici, care îl ajută la orientare în apă în timpul scufundărilor. Ornitorincul nu are ureche externă, însă are un auz foarte fin. Prezintă nişte pliuri tegumentare care îi protejază ochii şi urechile în apă. Detectează prada cu botul lui sensibil. De asemenea are o acuitate vizuală foarte ridicată.
Modul său de hrănire indică faptul că este omnivor. El se hrăneşte cu crustacee, viermi şi insecte pe care le găseşte pe fundul apei, dar şi cu plante acvatice. Se deplasează cu uşurinţă în apă, folosind membrele anterioare pentru înaintare, cele posterioare pentru echilibrare, iar coada drept cârmă. Înoată la suprafaţă, stând pe jumătate scufundat sau plonjând spre fund în căutarea hranei, în acest ultim caz ochii şi urechile se închid, folosind pentru orientare doar „ciocul”.
Reproducerea are loc în lunile septembrie-noiembrie, după o scurtă perioadă de hibernare. După împerechere masculul revine la viaţa lui solitară, femela fiind cea care va construi cuibul necesar depunerii ouălor. Pentru aceasta ea sapă o galerie în pantă, lungă de 6 – 12 m şi o groapă adâncă de 60-90 cm. Calea de acces in „locuinţă” este blocată prin unul sau mai multe dopuri de pământ. Femela depune 2-3 ouă, cu diametrul de 1,5cm. După 7-10 zile, timp în care femela ţine ouăle lângă abdomenul ei, puii sparg coaja ouălor cu ajutorul unui dinte ( un organ rudimentar care apoi dispare ). Puii, lungi de 13 mm, se nasc orbi şi se vor hrăni cu laptele prelins pe abdomenul mamei lor.
Ornitorincul este răspândit doar în unele zone ale Australiei, în Tasmania fiind în număr destul de mare.
Dacă în primă fază supravieţuirea acestui ciudat animal nu era o problemă, pentru că nu prea avea duşmani, mai târziu numărul acestor animale a scăzut, fiind vânaţi de oameni pentru blana lor. Un alt duşman este iepurele, care îi stică galeriile, pentru a-şi realiza propriile galerii. Astăzi prinderea şi exportarea ornitorincului sunt interzise.
În ultimul timp studiul acestui animal a fost aprofundat, deoarece el furnizează date despre evoluţia mamiferelor. Astfel,Dr. Ewas Birney afirma ca ornitorincul este de fapt un: “Cocteil animalier mai divers decat s-ar fi asteptat orice om de stiinta.“
“Genomul ornitorincului este extrem de important, pentru ca reprezinta practic veriga lipsa necesara intelegerii evolutiei mamiferelor si implicit a omului”, declara zoologul Chris Ponting de la Universitatea Oxford.
Aspecte interesante relevate în urma studiului sunt şi acelea legate de cromozomii sexuali ai acestuia. În timp ce oamenii prezinta două perechi de cromozomi sexuali, ornitorincul are zece perechi de astfel de cromozomi.
Ornitorincul mai poseda o alta caracteristica unica printre mamifere: acest animal este capabil de electrorecepţie.
2 comentarii