Foca

Foca este un mamifer acvatic. Trăieşte în apele mărilor şi oceanelor polare, pe ţărmurile acestora, precum şi pe gheţurile plutitoare, dar şi în zone ceva mai calde.

Corpul are o formă hidrodinamică şi o lungime cuprinsă între 1,5 şi 2 metri. Blana deasă, scurtă, cu păr aspru şi lucios o apără de frig. Tot de frig o apără şi stratul gros de grăsime aflat sub piele. Culoarea variază de la negru la cenuşiu, cu pete.

Capul, de formă rotundă, are buze cărnoase, ochi mari şi blânzi, mustăţi scurte ( cu care miroase ), urechi fără paviloane. Atunci când foca se află sub apă nările şi orificiile urechilor se închid.

Membrele anterioare scurte, aşezate lateral se termină cu degete învelite în piele, din care ies afară numai ghearele ascuţite, care o ajută să se caţere pe sloiurile de gheaţă. Membrele posterioare s-au unit cu coada, formând un fel de „lopată”, care ajută animalul atunci când înoată, fiind pe post de cârmă. Focile cântăresc în medie de 500-600 kg.

Dacă pe pământ se târăşte mai greu, în apă se simte în largul ei, fiind o foarte bună înotătoare. Se scufundă până la 100 de m, poate rămâne sub apă o jumătate de oră, iar pentru a-şi reface proviziile de aer are nevoie doar de câteva secunde. Acest lucru se realizează printr-un orificiu mic aflat în partea superioară a capului.

Uneori scot sunete asemănătoare delfinilor, acesta fiind un mijloc de comunicare între ele. După ce vânează se întorc la mal şi, în grupuri, se odihnesc. Se adaptează uşor, putând trăi chiar şi în apele dulci.

Pentru că este un animal carnivor, dentiţia ei seamănă cu a câinelui. Mănâncă peşti şi alte animale care trăiesc în apă. Respiră prin plămâni, de aceea scoate capul din apă pentru a respira, iar dacă se află sub gheaţă, o sparge pentru a-şi lua porţia de oxigen.

Naşte un pui pe care îl hrăneşte cu lapte. Puiul are blana albă şi pufoasă.

Ursul polar este duşmanul de temut al focilor.
Specii de foci sunt leopardul de mare, foca cu creastă şi elefantul de mare. O rudă apropiată a focii este morsa.

Focile au fost mult vânate. De la o focă se foloseşte totul: carnea, sângele şi grăsimea ( bogată în acizi omega 3 ), pentru consum, blana pentru confecţionarea de îmbrăcăminte, iar din oase se fac diferite unelte. Grăsimea se mai foloseşte şi la încălzit şi iluminat. Uleiul de focă este, după părerea specialiştilor, superior uleiului de peşte şi de aceea este folosit în industria farmaceutică şi cosmetică.

Foca obişnuită ( comună ) mai este numită şi câinele de mare, pentru că are botul asemănător unui căţel.

Focile gri, care trăiesc în condiţiile vitrege ale gheţurilor polare din Nord nasc puii direct pe banchizele de gheaţă. Ele scot nişte sunete deosebite când sunt în primejdie, de aceea se mai numesc şi lupi de mare. Focile cenuşii sunt o specie ameninţată, însă, în acest an, se pare că numărul puilor a fost dublu faţă de anul trecut, datorită militanţilor pentru ocrotirea animalelor.

Unele foci, cum este cea de Groenlanda este capabilă să înoate pe spate, asemeni delfinului.

Elefantul-de-mare are peste 5 m lungime şi o greutate de o tonă, fiind cea mai mare foca din lume. Îsi datoreaza numele de elefant de mare atat marimii sale impresionante, cât si aspectului sau, avand botul prelungit, asemănător cu o trompă. Grăsimea reprezinta nu mai putin de o treime din greutatea sa.

Cea mai agresivă este foca numită leopardul-de-mare, cu pielea gri-gălbuie, cu pete, măsoară 3,5 m, trăieşte singuratic,este un adevărat prădător, putând vâna şi pe uscat ( pinguini ).

Alte foci sunt blânde, exemplu, focile cu urechi, care pot fi uşor dresate. Un caz aparte îl reprezintă foca-sihastru. Pe vremuri, era des întâlnită în largul coastelor Mediteranei şi chiar în Marea Neagra, pe litoralul turcesc si bulgaresc. Au fost exterminate de pescari, care considerau că distrug bancurile de peşti.