Acest animal frumos, impunător, ester cunoscut la chinezi sub numele de ssu-pu-hsiang, iar englezii îl numeau „milu”. Zoologii l-au botezat Elaphurus davidianus, adică cerbul-lui-David, nume dat în cinstea lui Armand David, omul care, într-un fel, 1-a salvat de la pieire.
Armand David s-a născut în 1826. A fost fiul unui medic din orăşelul Espe-lette, aşezat la poalele Pirineilor francezi. De mic l-au atras ştiinţele naturii, înclinaţie încurajată de tatăl său, care-i explica tot ce i se părea de neînţeles. Devine însă preot, cu bogate cunoştinţe în ale medicinii şi ale ştiinţelor naturii. În 1862 se îmbarcă pentru a merge în China ca misionar. Înainte de plecare este însărcinat de profesorul Milne-Edwards, de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris, să colecteze pentru instituţia sa plante şi animale deosebite. În China, Armând David a stat pînă în 1874.
Misionarul a văzut pentru prima dată animalul în Parcul de vânătoare imperial, de lângă Beijing. Cunoscut sub numele de Non-Hai-tzu sau «Lacul-de-sud», parcul era un vast teren înconjurat cu ziduri. El includea mai multe sate unde se creşteau cai, cornute mari şi oi, pentru necesităţile curţii; de asemenea, ssu-pu-hsiang, alături de alte specii de cerbi şi de gazele, îngrijite special în vederea vânătorilor imperiale. Parcul era păzit strict de soldaţi, iar intrarea străinilor interzisă. Urcându-se pe un zid, Armând David vede aici interesantul cerb. Cu toate străduinţele sale, nu reuşeşte să procure nici un exemplar. Henri de Bellonte este cel care a procurat o pereche de cerbi de la Parcul imperial. Dar animalele au murit, pieile şi scheletele lor fiind expediate la Londra.
Primele exemplare de cerb (o pereche) au fost achiziţionate şi trimise în Europa de Rutheford Alcock, în 1869, ca urmare a unor îndelungate tratative. Apoi au mai fost importate şi crescute alte exemplare, astfel că la sfârşitul secolului trecut exista în Europa un efectiv suficient ca specia să nu dispară.Aceasta, deoarece inundaţiile Huan-Ho-ului din 1894, au spart zidurile Parcului de vânătoare, omorând o parte din fauna sa sau, pe cea care a supravieţuit, silind-o să se risipească. Libertatea n-a folosit cerbului, pentru că a fost exterminat de populaţia înfometată ori de soldaţi, în timpul evenimentelor militare ce au urmat. Ultimele două exemplare de ssu-pu-hsiang au murit în 1921, într-o mică grădină zoologică particulară, din partea vestică a oraşului Beijing. Astfel, ultimii reprezentanţi ai speciei dispăreau de pe pământul Asiei. Ei însă au supravieţuit în grădinile zoologice din Europa.
Cerbul-lui-David este un animal deosebit. Un zoolog îl caracteriza astfel: are coadă de măgar, copite de vacă, gât de cămilă şi coarne frontale de cerb. Parcă ar fi un cerb fantastic, executat de un desenator prin «asamblarea» unor părţi de la diferite animale. Locul de origine a cerbului a constituit multă vreme un mister, deoarece era complet necunoscut în afara Parcului de vânătoare imperial.
Dispariţia din locurile sale de baştină a determinat pe cel de-al Xl-lea duce de Bedford să înfiinţeze o crescătorie pe domeniul său din Woburn (în Bed-fordshire, Anglia). La începutul secolului nostru mai existau în lume doar 16—18 exemplare. Curând, prin moartea exemplarelor bătrâne, Woburn-ul a devenit unica rezervaţie ce deţinea această raritate. Aici cerbul a început să se înmulţească.
În timpul primului război mondial specia era pe cale de dispariţie. Tragedia anilor 1914—1918 avea să se repete şi în timpul celui de-al doilea război mondial, dar eforturile lui Hastings William Sackville, al XlII-lea duce de Bedford, au fost încununate de succes şi cerbul-lui-David a supravieţuit. Astăzi mai multe grădini zoologice se pot mândri cu el. În 1956 cerbul a făcut drumul invers, spre continentul asiatic, revenind în patria sa.
2 comentarii