Balenele sunt cele mai mari animale de pe Pămînt şi, poate, cele mai mari din câte au existat vreodată pe planeta noastră. Se pare că, dimensiunile lor întrec uneori pe cele ale reptilelor gigantice din era mezozoică.
Ele au apărut acum vreo 50 de milioane de ani. Iniţial, strămoşii lor erau animale terestre, care au revenit la mediul acvatic, dobândind caractere proprii. Astfel, spre deosebire de peşti, ele respiră prin plămâni, nasc pui şi-i alăptează; sunt deci mamifere, deşi mult timp au fost considerate peşti.
Trăind în mediul acvatic, balena s-a adaptat noilor condiţii. În decursul timpului membrele ei anterioare s-au transformat în înotătoare, iar cele posterioare au dispărut complet,pentru că nu îi mai foloseau. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte părţi ale corpului, care opuneau rezistenţă la deplasarea în apă, căpătând astfel o formă hidrodinamică. Primul om de ştiinţă care le-a studiat amănunţit a fost savantul român Emil Racoviţă, naturalistul expediţiei întreprinse în apele antarctice pe vasul Belgica (1897—1899). Balenele fac parte din ordinul cetacee, cuvânt ce provine de la grecescul ketos, adică «monstru marin», nume ce le-a fost dat ca urmare a dimensiunilor lor uriaşe. Dintre numeroasele specii de balene, balena-de-Groenlanda sau balena-arctică (Balena mysticetus) afost la un moment dat pe cale de dispariţie. I se mai spune şi balena cu capul arcuit. Ea a primit acest nume din cauza înfaţişării, având falca de jos încovoiata sub forma unui arc. Aceste cetacee pot „sparge” cu respiratia un strat de gheata cu o grosime de circa o jumatate de metru, dar cum işi aleg ele locul unde să respire a ramas un mister pentru oamenii de stiinta.
Este un animal diform, cu capul disproporţionat de mare, aproape cât o treime din lungimea corpului. Atinge obişnuit 18—20 m şi excepţional 25 m. Sub piele are un strat de grăsime gros de aproape 45 cm. Cântăreşte nu mai puţin de 150 000 kg. În gura sa imensă poate încăpea o barcă de 5—6 m lungime cu întregul său echipaj. Adeseori s-au scornit poveşti cum că ar înghiţi mici ambarcaţiuni. Dar, pe cât este de mare, pe atât este de neputincioasă, fiindcă gâtlejul său nu-i mai larg ca un burlan de sobă. Prin el abia trec peştii mici ori alte animale mărunte, adunate la un loc prin mişcările limbii. în loc de dinţi are fanoane, nişte plăci cornoase, subţiri, franjurate, aşezate des, pentru a putea reţine cu ele vieţuitoarele mărunte ce pătrund în gură odată cu apa. Fanoanele sunt mari, negre şi elastice. Ele atârnă de ambele părţi ale gurii, câte 300—400 pe fiecare parte, ca nişte coase lungi de 3—4 m. Are o vedere slabă. în schimb natura a înzestrat-o cu un aparat delicat — «sonda acustică de radiolocaţie», un fel de radar — folosit nu numai pentru a se orienta în întunericul complet al împărăţiei adîncurilor, ci şi pentru detectarea hranei. «Sonda acustică» funcţionează astfel: balena trimite înainte un semnal sonor şi, după ce captează semnalul reflectat, este capabilă să determine natura obstacolului care a reflectat semnalul acustic emis. Astfel, ea află dacă în faţă are o stâncă submarină, un banc de peşti sau o colonie de crustacee. În privinţa descoperirii hranei, unii cercetători presupun că un anumit rol ar juca şi simţul mirosului.
Balena-de-Groenlanda era altădată des întîlnită pe ţărmurile Groenlandei, în apele Spitzbergenului, Siberiei, Alascăi, în Marea Bering şi în Golful Baffin. Greoaie şi lentă în mişcări, ea a fost masacrată relativ uşor cu harpoane de mână aruncate din bărci. Utilizarea armelor tot mai perfecţionate a dus la micşorarea numărului lor. Încă din 1937 s-a interzis vânarea speciilor rare de balene.
I se mai spune şi balena cu capul arcuit. Ea a primit acest nume din cauza infatisarii, avand falca de jos încovoiata sub forma unui arc. Aceste cetacee pot „sparge” cu respiratia un strat de gheata cu o grosime de circa o jumatate de metru, dar cum isi aleg ele locul unde sa respire a ramas un mister pentru oamenii de stiinta.
5 comentarii