Te pregăteşti pentru primul an de liceu şi ai auzit probabil până acum că această este cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta. Perioada care urmează, cel puţin în primele luni, va fi una destul de complicată şi tensionată pentru tine, dar acest lucru nu trebuie să te sperie. Înainte să înceapă şcoala poţi să citeşti câteva sfaturi de care să ţii cont odată ce ai ajuns la liceu.
Ţine-ţi mintea activă. Pentru aceasta ai nevoie din când în când de noi provocări. Nu este suficient să înveţi pentru materiile din programă, să îţi faci temele şi să citeşti ceea ce vi s-a dat la școală, ci va trebui să încerci şi ceva nou şi nu întotdeauna ceva uşor. Lucrurile care te solicită îţi ţin mintea activă şi ai nevoie de acest lucru mai ales acum, în perioada liceului.
Nu învăţa pentru note. Şi de asemenea, nu te consuma atunci când iei o notă mică pentru că nu este sfârşitul lumii! Învaţă din plăcere şi concentrează-te asupra materiilor care te pasionează şi care, eventual, ar putea să contribuie la dezvoltarea ta viitoare din punct de vedere profesional.
Cere ajutorul. Atunci când ajungi la liceu este important să înveţi cum să beneficienzi de suport din partea profesorului preferat. Cere-i ajutorul în legătură cu un concept despre care a vorbit la ore, pune întrebări şi menţine o comunicare permanentă cu acesta pentru că negreşit te va ajută pe parcus şi te va îndruma atunci când este cazul.
Caută o metodă de relaxare. Află ce te ajută să scapi de stres şi fă-ţi o rutină din asta! Atunci când ajungi la liceu este foarte important să ştii să gestionezi orele de muncă şi stresul. Chiar dacă nu va trebui să faci teme în fiecare zi, cu siguranţă vor există termene limită pentru proiecte importante şi complexe şi nu vei avea cum să eviţi tensiunea acestor perioade.
Petrece-ţi vacanţele înţelept. În prima vacanţă pe care o ai în perioada liceului nu este cazul să îţi găseşti un job full-time. Vei avea destul timp să munceşti după ce îţi vei termina studiile, aşa că acum rezumă-te doar la joburi şi activităţi care te ajută să capeţi exepriență, dar care nu îţi acaparează tot timpul.
Şi încă un lucru important. Nu uita să te distrezi şi să te bucuri de toată această perioadă. Liceul înseamnă exact trecerea de la copilărie la maturitate şi e păcat să nu profiţi din plin de această perioadă în care îţi mai poţi permite să fii încă copil. Fă tot ce îţi stă în putinţă să obţii rezultate bune la şcoală şi chiar să excelezi în domeniile care te pasionează, dar profită de timpul liber şi distrează-te cât poţi alături de prieteni. Fii întotdeauna pregătit la şcoală, dar nu te stresa prea mult pentru lucurile minore care apar inevitabil în viaţă fiecăruia.
Lasa un comentariu