Gimnaziul este o perioadă destul de complicată pentru că la această vârstă începe să se facă trecerea de la copilărie la adolescență.
Puţini elevi vor spune că iubesc şcoala la această vârstă, tocmai pentru că acum e perioada schimbărilor și a stărilor emoţionale intense şi inconstante.
Din această cauza, copii ajunşi la vârstă preadolescenței nu realizează că traversează cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor.
Iată 10 adevăruri pe care e bine să le ştii dacă te apropii de vârstă adolescenţei. Cu siguranţă acest ghid prietenos îţi va aduce puţină linişte interioară şi o atitudine mai relaxată de care orice adolescent are nevoie.
1. Momentele cele mai stânjenitoare şi ciudate de astăzi vor fi aminitirile cele mai amuzate peste câţiva ani. Păstrează-ţi simţul umorului în tot ceea ce faci. Totul se va petrece în timp, însă pe măsură ce începi să ai tot mai multă încredere în tine, momentele care acum ţi se par jenante, vor deveni pentru tine şi cei cărora le vei povesti un motiv bun de amuzament.
2. E mai uşor ca niciodată să strici relaţiile sau reputaţia din cauza tehnologiei. Trăim într-o eră în care oamenii împărtăşesc totul online – sentimente, poze, emoţii. Atunci când nu este folosită inteligent, tehnologia poate dăuna grav. Aşadar, gândește-te bine înainte să acţionezi online, pentru că s-ar putea să plăteşti scump imprudențele, mai ales la această vârstă. Foloseşte internetul în scop util, de fiecare dată!
3. Este important cine sunt cei din jurul tău. “Arată-mi cine îţi sunt prietenii, ca să îţi spun ce viitor vei avea!” spune un proverb mereu actual. Prietenii sunt foarte importanţi, dar în acelaşi timp trebuie să ştii să ţi-i alegi. Nu oricine merită să facă parte din viaţa ta, chiar dacă adolescenţii îşi doresc să fie plăcuţi şi iubiţi de toată lumea. Dacă îi vei primi în viaţa ta şi pe cei care nu merită, mai devreme sau mai târziu influenţa lor negativă te va afecta.
4. Ceea ce te diferenţiază de ceilalţi, te face special. Acum este vârstă la care copii se îmbracă la fel, îşi imită gesturile, se comportă la fel. Ţine minte însă că nu vei ieşi din mulţime niciodată, dacă încerci să fii la fel ca ceilalţi. Nu îţi vei descoperi niciodată chemarea, atunci când vrei să fii ca şi cei din jur. Încearcă să îţi descoperi pasiunea şi bucură-te de lucrurile care te fac diferit!
5. Nu e obligatoriu să ştii ce anume îţi doreşti să faci în viaţă. Ai destul timp în faţă să îţi descoperi pasiunile şi vocaţia. Acum poţi să îţi stabileşti obiectivele, să te folosești de talentele pe care le ai şi să te menţii pe drumul cel bun.
6. Aplauzele pot fi înşelătoare. Ai să te convingi de lucrul acesta în momentul în care ai să fii felicitat şi atunci când ai făcut o greşeală mare. Învaţă să îţi dai seama când oamenii sunt ipocriţi şi nu pune preţ pe vorbele lor dacă realizezi că nu sunt sincere.
7. Este o mare diferenţa între un sfat util şi critică. Ai grijă cine sunt cei de care asculţi! Unii oameni, în special părinţii tăi, îşi doresc să ai succes şi să îţi împlineşti toate visurile, însă alţii nu şi-ar dori să te vadă acolo unde ţi-ai propus să ajungi.
8. Ține minte, eşti cel mai bun! Şi toate aceste schimbări prin care treci acum te vor transforma într-un adolescent minunat!
Lasa un comentariu