Liceul este o etapă cu totul diferită de tot ce a fost până acum în viaţa fiecărui elev. Programul devine din ce în ce mai solicitant, se schimbă materiile, modul de învăţare, colegii şi profesorii sunt alţii.
Fiecare elev care intră în primul an de liceu are nevoie să ştie de la început ce îl aşteaptă în următorii patru ani şi ce schimbări se vor produce în viaţa lui.
Pe lângă sfaturile pe care părinţii le împărtăşesc copiilor lor în prag de început de an şcolar, câteva sfaturi de le experţi pot fi, de asemenea, de folos fiecărui proaspăt liceean.
- Nu este suficient să începi primul an de liceu cu o atitudine pozitivă şi entuziasm, păstrează această atitudine pe tot parcursul anului şcolar. Vei observa că eşti mult mai productiv aşa şi nici nu îţi vei da seama când s-a terminat anul şcolar.
- Fii organizat. Temele şi proiectele de la şcoală vor fi mult mai multe şi mai complexe decât până acum. Vei avea mai multe manuale, cărţi şi studii pe care să le studiezi, iar dacă vei păstra o ordine în toate acestea îţi va fi mai uşor să înveţi, să îţi duci proiectele la bun sfârşit şi să te bucuri şi de ceva timp liber.
- Dacă se întâmplă ca pe parcursul anului să lipseşti de la şcoală din motive întemeiate, ţine cont că e necesar să recuperezi materia. Cere ajutorul profesorilor pentru că ei îţi pot explica cel mai bine lucrurile pe care le-ai pierdut cât timp nu ai fost la şcoală.
- Nu dramatiza. Toţi elevii de liceu ajung să fie copleşiţi la un moment dat din cauza programului încărcat şi a temelor, aşa că nu este cazul să te victimizezi – şi colegii tăi sunt în aceiaşi situaţie. Dacă te vaiţi, te revolţi şi te plângi nu faci decât să te încarci cu emoţii negative care te vor împiedica să fii performant la şcoală.
- Prietenii şi ieşirile în oraş sunt tentaţiile majore, mai ales în această etapă a vieţii, însă nu vei putea să îţi dedici tot timpul acestor preocupări. Încearcă să păstrezi un echilibru între şcoală şi timpul liber şi învaţă să prioritizezi.
Lasa un comentariu