Bărbăţia micşorează loviturile sorţii. (Democrit)
Nenorocirea osteneşte; vânturile nu suflă mereu cu aceiaşi turbare; norocul fericiţilor are un sfârşit. Totul trece, totul se schimbă; omul cu sufletul întreg se încrede până la urmă în speranţă. Deznădejdea este laşitate. (Euripides)
Trebuie să îndrăznesc, fie că izbutesc fie că nu. (Euripides)
Pentru mine, adevăratul curaj este prudenţa. (Euripide)
Omul cu adevărat superior este omul prudent atunci când chibzuieşte, pentru că analizează toate riscurile posibile, dar care este cutezător când trebuie să acţioneze. (Herodot)
Sufletul mi-i curajos, căci am îndurat multe suferinţe pe valuri şi-n război. După ele poate să vină şi asta. (Homerus)
Nu uita să-ţi păstrezi sângele rece în nenorocire. (Horaţiu)
Şi zeul ajută o îndrăzneală justificată. (Menander)
Mâhnirea ştie să născocească împotriva ei însăşi rele de două ori mai mari decât realitatea. (Philemon)
După cum copiii se sperie de orice în întunericul orb, tot aşa ne temem şi noi în plină lumină. (Lucretius)
Un om tare, când e lovit, îşi sporeşte puterea. (Seneca)
Nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj ele sunt grele. (Seneca)
Tot ce se poate întâmpla, să ne închipuim că se va întâmpla. (Seneca)
Lucrul de care te temi se întâmplă mai iute decât acela pe care-l speri. (Syrus)
În împrejurări critice îndrăzneala preţuieşte foarte mult. (Syrus)
Când marea este liniştită, oricine poate fi cârmaci. (Syrus)
Când sufletul şovăie, este de ajuns un mic impuls ca să-l îndrepte într-o parte sau alta. (Terentius)
Cine se teme să întreprindă ceva cu hotărâre, aceluia nu-i foloseşte la nimic o (întreagă) comoară de cunoştinţe; oare lampa luminează orbului ceva chiar când o ţine în mână? (Hitopadeca)
Ce nu-i dat să se întâmple, nu se-ntâmplă; ce este dat să se întâmple, nu se poate altfel; de ce nu se bea antidotul acesta, care înlătură otrava grijii? (Hitopadeca)
Dacă nu se expune la primejdii, omul nu vede fericirea; dacă însă riscă, atunci, dacă trăieşte – o vede. (Mahabharata)
Lasa un comentariu