Argatul spuse conducătorului de cămile:
− Stăpane, îngaduie-mi să-i iau la goană.
− Lasă-i în pace, fătul meu, răspunse bătrânul înţelept. Câinii latră, caravana trece!
Şi câinii lătrau mereu.
Înspăimâtate de urletele lor, cămilele se opriră, scuturându-se, gata-gata să-şi răstoarne încărcăturile cu marfa.
− Aveai dreptate, fatul meu, zise moşneagul. De la început trebuia să sfăâmăm dinţii câinilor astora!
Câinii latră, caravana se opreste.
Ajutat de ucenic, bătrânul conducător luă la goana haita şi o risipi, răsucind vânjos toiagul său de corn.
Cu fălcile însângerate, câinii se depărtară, lătrând mereu, schelălăind din ce în ce mai slab, aproape miaunând, ca pisicile.
Şi caravana porni din nou la drum, spre orizontul albastru.
Morala:
Câinii latra, caravana trece, dar tot a pierdut câteva ceasuri din drum.
Lasa un comentariu