Povestea frunzei aurii – poveste de toamnă

0

A fost odată o frunză micuță care ofta și plângea, așa cum fac deseori frunzele când un vânt ușor le mișcă. Iar crenguța a întrebat-o:
-Ce se întâmplă, frunzulițo, de ce ești tristă?”
Frunza a răspuns printre suspine:
– Vântul tocmai mi-a spus că într-o zi mă va smulge și mă va arunca jos ca să mor pe pământ!

Crenguța i-a spus ramurii pe care a crescut, iar ramura i-a spus-o copacului. Și când copacul a auzit despre asta, a foșnit cu blândețe și a șoptit tuturor frunzelor:
– Nu vă fie frică. Țineți-vă bine și nu veți cădea până nu veți dori voi asta.

Și așa frunza noastră a încetat să ofteze, dar a continuat să vibreze și să cânte. De fiecare dată când copacul se clătina și își agita ramurile, frunzulița dansa veselă în sus și în jos, de parcă nimic nu ar fi putut să o smulgă vreodată. Și așa a crescut toată vara, până în septembrie.

Când au sosit zilele răcoroase ale toamnei, frunzulița a văzut că toate frunzele din jur s-au făcut foarte frumoase. Unele erau galbene, altele stacojii, iar altele în dungi cu ambele culori. Atunci l-a întrebat pe copac ce înseamnă. Și copacul i-a spus:
-Toate aceste frunze se pregătesc să zboare și au îmbrăcat aceste culori frumoase din cauza bucuriei.

Frunzulița a început să-și dorească și ea asta și a devenit foarte frumoasă , roșie ca focul, apoi stacojie și frumos foșnitoare.

– Avem haine de vacanță, i-au spus celelalte surate. Suntem gata de plecare!

Tocmai atunci a venit o pală de vânt, iar frunza noastră s-a lăsat purtată de el în aer și legănată lin pe deasupra tufișurilor, gardurilor, florilor de toamnă și peste alte locuri frumoase. Ușor amețită de atâta învârtit și lucruri noi de văzut, s-a lăsat pe malul unui râu împreună cu alte prietene ale ei și, obosită, a căzut într-un somn.  Visa că este un paltonaș cald pentru un strat de ghiocei.  Nici nu a simțit când a venit viscolul și zăpada.



Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?