Fetiţa şi păianjenul înţelept

A fost odată că niciodată o fetiţă frumoasă, pe nume Amelia.

Într-o zi, Amelia a urcat în podul casei sale pentru a se juca în voie cu jucăriile ei. Din neatenţie, micuţa şi-a prins rochiţa colorată într-un cui ascuţit şi a rupt-o. Când Amelia a văzut că rochiţa sa preferată este distrusă s-a întristat şi a început să plângă în hohote. Auzind suspinele fetei, un păianjen care era ocupat să îşi coasă pânza, şi-a făcut apariţia. “Ce ai păţit, draga mea, de ce eşti tristă?”, a întrebat păianjenul.

Amelia s-a uitat la el şi a început să plângă şi mai tare. “Rochia mea preferată este distrusă. Nu mai pot de supărare!”

Atunci, păianjenul a zâmbit şi i-a spus micuţei.

“Uită-te la mine. Muncesc atât de mult ca să îmi ţes pânza. Am nevoie de multe ore ca să îmi construiesc casa care poate fi distrusă într-o secundă. Ultima casă mi-am construit-o ieri, iar azi dimineaţă a fost măturată de menajera voastră. Pe moment, şi eu am fost extrem de trist. Apoi m-am gândit că decât să stau supărat, să încep să îmi ţes din nou casa. Aşadar, nu mai plânge acum! Mai bine faci cumva să repari rochiţa, sigur există o modalitate prin care poţi să faci acest lucru. În acest fel lacrimile tale preţioase nu vor mai fi irosite”.

Morala: Încearcă să nu mai pierzi timpul gândindu-te la ceea ce ai pierdut. Ridică-te, şterge-ţi lacrimile şi începe din nou să construieşti!