O cioară a muncit din greu şi în cele din urmă a reuşit să îşi construiască un cuib într-un copac. La rădăcina copacului însă, un şarpe îşi făcuse şi el culcuş.
De fiecare dată când cioara se aşeza să clocească ouăle din care aveau să iasă puişorii ei, şarpele viclean i le mânca. Cioara era disperată şi nu ştia ce să mai facă. “Şarpe fără suflet…Trebuie să fac ceva. Am să mă duc să vorbesc cu el”, s-a gândit cioara.
În următoarea dimineaţă, cioara a mers la şarpe şi i-a spus politicos: “Te rog să nu te mai atingi de ouă, dragul meu prieten. Haide să trăim împreună ca nişte buni vecini şi să nu ne deranjăm unii pe alţii.”
“Doar nu te aştepţi să nu mi se mai facă foame. Ouăle sunt exact ceea ce mănânc”, a spus şarpele plin de răutate, pe un ton nemilos.
Cioara s-a simţit pur şi simplu neputincioasă şi plină de furie îşi spune că trebuie să îi dea o lecţie şarpelui.
În ziua următoare, cioara a zburat spre palatul Regelui. Pasărea a văzut-o pe prinţesa, care se plimbă prin grădină, purtând la gât un colier preţios . Din senin, cioarei îi vine în minte o idee. Într-o clipă s-a apropiat de prinţesă și îi smulge cu ciocul colierul de la gât, apoi zboară spre cuibul ei.
Când prinţesa a văzut cum cioara zboară cu colierul sau în cioc, a început să ţipe. “Să mă ajute cineva, o cioară mi-a furat colierul.”
Imediat gărzile de la palat au plecat în căutarea preţiosului colier. În scurt timp au găsit cioara care încă stătea cu colierul în cioc.
Cioara isteaţă s-a gândit: “Acum e timpul să acţionez.” Şi a dat drumul colierului care a căzut în culcuşul şarpelui.
Când şarpele a auzit zgomot a dat să iasă din casă sa, doar că gărzile de la palat l-au văzut. “Un şarpe. Să-l omorâm!”, au spus ei. Şi aşa au şi făcut!
Apoi, gărzile au recuperat colierul şi I l-au înapoiat prinţesei.
După toate acestea, cioara era în sfârşit fericită. “De acum încolo, ouăle mele vor fi în siguranţă şi am să îmi cunosc în sfârşit puii.”
Lasa un comentariu