Au fost o data un moş şi o babă. Într-o zi, moşneagul o rugă pe babă să-i facă o turtiţă, dar baba nu avea faină.
Baba se strădui şi strânse, totuşi, vreo doi pumni de făina de pe fundul lăzii. Frământă aluatul cu smântână, făcu o turtiţă şi o băgă la cuptor.
După puţin timp, baba scoase o turtiţă rotunjoară, rumenă şi frumoasă, şi o puse pe fereastră să se mai răcească.
Turtiţa stătu ce stătu pe fereastră, apoi se rostogoli pe laviţă, de acolo pe duşumea şi de pe duşumea spre uşă.
Cand ajunse la uşă, turtţa sări peste prag în tindă, apoi în curte. O porni spre poartă, de acolo pe drum, după care se rostogoli tot mai departe şi mai departe.
Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i ieşi în cale un iepure, care vru s-o mănânce. Dar turtiţa, fără teamă, îi zise:
Eu sunt turtiţa umflată
De prin ladă adunată
Din cămară măturată
În cuptor sunt rumenită
Pe ferestră sunt răcită.
Iar apoi vrând să pară tare iscusită, mai zise:
Pe bunic l-am păcălit
De bunică am fugit
De tine-am să fug îndată
Iepuraş fără de pată.
Şi se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.
Continuându-şi drumul, numai ce-i ieşi în cale un lup, cu o gură cât o şură, care vru să o înghită. Turtiţa îi cântă şi lui cântecul ei, pe care îl sfârşi zicând:
Geaba lupul cască gura
Fug de el mă dau de-a dura.
Cum se rostogolea ea prin pădure, numai ce-i ieşi în cale un urs, şi acesta flămând, nevoie mare! Dar turtiţa nici că se sinchisi de dânsul. Îi cântă şi ursului acelaşi cântecel, pe care îl încheie astfel:
Nu mă tem cat de puţin
Căci fug şi de MosşMartin.
Rostogolindu-se turtiţa mai departe, în cale îi apăru cumătra vulpe. Vicleana îi dădu bineţe şi începu s-o laude, spunându-i că e tare frumoasa şi rumenă.
Turtiţa se bucură că a gasit pe cineva care să o laude, aşa că se opri şi-i cântă şi vulpii cantecelul ei, sfârşindu-l aşa:
Şi de nimeni nu îmi pasă
Fug eu şi de vulpe, lasă!
Vulpea îi lăudă cântecul, dar o rugă să nu plece, ci să îl mai cânte o dată, căci e bătrână şi nu a auzit bine. Ca să fie mai aproape, vicleana o pofti să se aşeze pe botul ei.
Turtiţa, nebănuind nimic, făcu întocmai.
Cântecul păru să-i placă mult vulpiţei, aşa încât vru să-l mai asculte şi a treia oară, aşa pentru ultima dată. O rugă deci pe turtiţă să i se aşeze pe limbă şi să cânte acolo.
Însă cum sări turtiţa pe limba vulpii, aceasta …hap! o înghiţi.
foarte frumos 🙂