Lângă Tokio, capitala Japoniei, trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri spre calea binelui, adevărului şi a dreptăţii. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi, fiind dăruit cu destulă inteligenţă pentru a corecta orice greşeală ar fi făcut, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate cuvintele batjocoritoare ce existau sub soare, i-a insultat până şi strămoşii. Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul dupa-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.
Decepţionat de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, un student l-a întrebat:
– Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor ?
– Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul ? întrebă samuraiul.
– Celui care ţi l-a oferit – replică studentul.
– La fel e şi cu orice mânie, insultă sau invidie – spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.