Într-o zi, mama îi spuse:
– Copila mea, a venit timpul să te mărit. Dar să ştii, n-am să te dau decât dupa un bărbat înţelept. Unuia care va şti, de pildă, să lege o gramadă de apă…- Vai, vai, vai! oftară celelalte animale. Cum e cu putinţă una ca asta?
Ei, dar tânara broască ţestoasă era foarte, foarte frumoasă.
– Aş vrea să-i fiu soţ, spuseră pe rând: hipopotamul, puiul de maimuţă, şarpele boa, elefantul, zebra.Dar grămada de apă? Cum să legi grămada de apă?
Lemurul nu zise nimic. Dar se vedea că se gândeşte adânc la ceva.
Încercară: hipopotamul, puiul de maimuţă, şarpele boa, elefantul şi zebra. Dar nici unul n-a reuşit să lege în vreun fel o gramadă de apă. Fiecăruia broasca ţestoasă îi spunea:
– Nu vei fi soţul prea frumoasei mele fiice.
Lemurul care până atunci a tot tăcut şi s-a tot gândit, zâmbi deodată şi o întrebă pe broasca ţestoasă:
– Îmi făgăduieşti că voi putea să ma însor cu fiica ta, dacă voi izbuti să leg o gramadă de apa?
– Mai încape vorbă? Ai cuvantul meu! spuse broasca ţestoasă.
– Uite ce e: am uitat să-mi aduc sfoara de acasă, vorbi agale lemurul. Mamă broască ţestoasă, poftim luleaua mea. Te rog să-mi faci o sfoară din fumul ei albastru. Atunci îţi voi aduce degraba o grămadă de apă. Mă întelegi, trebuie să am cu ce să o leg.
Faţa broaştei ţestoase se lumină. Îl duse pe lemur la fiica sa şi-i spuse:
-Acesta va fi soţul tau!
Hipopotamul, elefantul, şarpele boa, puiul de maimuţă şi zebra strigară care mai de care:
– Dar nu-i drept! Lemurul nici n-a încercat macar să lege apa!
– E adevarat că lemurul nici n-a încercat să lege apa, dar el şi-a dat seama, numai el a înţeles că nu se poate lega o grămadă de apă, dupa cum nu se poate face sfoară din fum. El s-a dovedit astfel a fi cel mai isteţ dintre voi.
În romaneste de Theodor Holban
2 comentarii