Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche; şi a crescut ridichea aceea mare, mare, cât capul omului, şi mai mare.
Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ; şi apucând-o de frunze, trage şi trage… dar ridichea nu s-a lăsat de loc.
Moşul a chemat şi pe babă.
Baba s-a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
A chemat baba şi pe nepoată.
Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moşneag şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
Nepoţica a chemat căţeluşul.
Căţeluşul s-a agăţat de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag, moşneagul de ridiche şi trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.
Iaca şi pisica vine să ajute şi ea la scos ridichea.
Pisica s-a agăţat de coada căţelului, căţelul de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag şi trag, trag, trag, dar ridichea nu s-aj smuls.
– Staţi că mai aduc eu un tovarăş în ajutor! zise pisica. Şi cheamă pe şoarece.
Se prinde şoarecele de coada pisicii, pisica de căţeluş, căţeluşul de nepoţică, nepoţica de bunică, bunica de moş, moşul de ridiche şi trag, trag… şi ridichea s-a smuls.
Povestea e foarte frumoasa dar fara „unde-s multi puterea creste” parca nu are sens.