După terminarea unui război crud, deşi pacea îşi flutura aripile albe, soldaţii nu se reîntorseseră la casele lor. Ei ajutau acum la înlăturarea urmărilor dezastrului.
Într-una din zile, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor.
Pe acolo trecu un bărbat. Acesta privi lung întreaga scenă, apoi întrebă:
– De ce nu-i ajuţi şi dumneata ?
– Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand, răspunse caporalul cu trufie. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
– Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
– Da ?! – zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata ?
– Sunt generalul acestei divizii …
Parerea mea este ca nu trebuie sa ne infoiam in pene(sa ne laudam) ca avem o profesie mai buna sau ca suntem mai buni la un anumit lucru, iar daca vedem ca cineva are nevoie de ajutor sa râdem sau sa certam, ci din contra sa fim solidari si toleranti ajutând.