Bătrânii înţelepţi au hotărât că cel mai puternic şi strălucitor este Soarele şi la el s-ar cuveni să meargă pentru a-i cere fata, ce, cu siguranţă, este la fel de strălucitoare ca şi părintele său.
Şi-a luat Marele Guzgan oştirea numeroasă şi ajungând la Soare şi-a rostit dorinţa.
– E drept că sunt cel mai mare şi cel mai strălucitor, a zis Soarele, dar uite că şi pe mine mă poate întuneca Norul. Cum apare îmi ia lumina îndată.
Auzind Marea Căpetenie acestea, nu mai zăbovi la Soare şi îndată plecă cu dorinţa şi întreaga şoricime către Nor.
Norul i-a răspuns:
– E drept că eu pot întuneca Măreţul Soare, dar şi pe mine mă subţiază şi mă împrăştie Vântul. El e mai puternic decât mine.
A plecat, şi de această dată, Marele Guzgan către cetăţile Vântului.
– Aşa este, sunt puternic, a spus Vântul, împrăştii norii, smulg copacii, înlătur tot din
calea mea, dar uite, este acolo, undeva în depărtare, o cetate veche, veche, ca lumea de veche. Pe ea n-am reuşit s-o urnesc. Ea e mai puternică decât mine.
Pleacă căpetenia rozătoarelor cu cenuşiile-i oştiri către Cetatea cea uitată de vreme.
– Înălţată Cetate, sunt Marele şi Temutul Guzgan. Vreau să mă însor şi caut fata celui mai puternic. Vântul mi-a spus că eşti neclintită.
– Are dreptate Vântul, a răspuns Cetatea. Nu m-a învins nicicând. Dar numai că, de la o vreme, rod la temelia mea mii de şoareci, care şi-au făcut lungi galerii şi cred că mă vor dovedi.
Auzind toate acestea, şoarecele îşi zise cu furie, dar şi cu mândrie:
– Cum, toată umblarea mea a fost zadarnică? Şi eu care am făcut plecăciuni Soarelui, Norului, Vântului, Cetăţii! Ce prost am fost, gândindu-mă să nu iau fată din neamul meu!
Iată că şoarecii sunt neamul cel mai puternic pe pământ!
Proverb: A ajuns de unde a plecat.
1 comentariu