Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Aventurile lui Cuculili (poveste italiană)

Aventurile lui Cuculili (poveste italiană)
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Era odată un băiat poreclit Cuculili, deoarece de mic el spunea tuturor păsărilor din hârtie, pe care i le făcea taică-său, numai ”cuc”. Se ruga de el: ”Mai fă-mi, tată, un cuc”, în loc să-i fi spus : ”Mai fă-mi, tată, o pasăre!” Bietul copil îşi pierdu într-o bună zi ambii părinţi într-un naufragiu. Trist şi singur o porni pe malul mării, căci, am uitat să vă spun, locuia într-un port. Văzu o barcă părăsită şi dintr-un salt se pomeni în ea. Într-o clipă se trezi în larg. Se porni să sufle un vânt neaşteptat, încât Cuculili abia mai răzbătea să stăpânească barca. Se lupta zadarnic cu vântul şi zadarnic voia să tragă spre mal, căci se auzi un pocnet! Barca se frânse în două, căci se izbise de o stâncă, şi Cuculili se prinsese de ea, scăpând ca prin minune să nu fie înghiţit de valurile care se ridicau din ce în ce mai mari şi mai puternice. De groază, părea mai încremenit decât stânca de care se agăţase. Strigă el ”ajutor”, dar degeaba. Până la mal era distanţă mare, iar pe furtuna care se stârnise, nicio barcă nu se mai vedea pe mare. Frigul şi spaima îi făcuseră poftă de mâncare. Îşi aminti din şcoală că pe stânci stăteau lipite scoici. Se uită în jurul lui şi văzu lipite o mulţime. Cu grijă să nu alunece, întinse mâna spre câteva din ele şi reuşi să le desprindă; în vreo două, trei găsi perle. Neştiindu-le preţul, se lăsă încântat de strălucirea şi forma lor şi le băgă în buzunar. Tocmai când era mai atent să nu alunece, vrând să desprindă altă scoică de pe stâncă, se simţi tras cu putere de picioare şi zdup! parcă o forţă nevăzută îl cufundă în adâncul mării.

Dar până să-şi vină în fire din călătoria aceea pe sub apă, se pomeni într-o sală mare, în fundul căreia, pe un tron de cristal încrustat în corali şi bătut în pietre preţioase, se afla o preafrumoasă şi încântătoare fiinţă, cu ochii ca smaraldul şi părul ca aurul. Cu o voce blândă, ea îl întrebă:

– Ce pedeapsă crezi că ai merita din partea reginei mării pentru îndrăzneala de a-i fi devorat atâtea supuse, pe lângă faptul că ai luat fără îngăduinţă şi câteva din nepreţuitele perle, menite să-mi împodobească coroana şi nicidecum să stea înăbuşite în buzunarele tale?
– Dar n-am ştiut că fac rău mâncând câteva scoici, încercă băiatul să se dezvinovăţească. Dincolo, pe uscat, ăsta nu e un păcat!
– Cunosc obiceiurile oamenilor, dar puterea mea se întinde numai în acest ţinut al mării şi nu poate răzbi până acolo pe uscat. Totuşi, pe cine reuşesc să prind şi să-l cufund în regatul meu, nu-l las nepedepsit, încheie regina mării.
– Şi cum mă vei pedepsi? întrebă speriat Cuculili.
– Mai întâi bea din această licoare, ca să fii ferit de pericolul de a te îneca. Apoi, şapte zile în şir vei colinda pe fundul mării, şi tot ce ţi se va părea mai scump îmi vei aduce aici. Dacă ceea ce vei aduce tu în şapte zile va valora întocmai paguba făcută de tine, vei fi liber să te întorci pe uscat în lumea ta! spuse regina mării şi-l lăsă în seama uneia dintre supusele ei de încredere.

Citește și:   Puii de arici, după Ionel Pop

Băiatul bău licoarea oferită şi trecu să împlinească cele cerute de regina mării. Din câte naufragii avuseseră loc pe mare, Cuculili era convins că avea să găsească destule lucruri de preţ ca s-o mulţumească pe regină şi să se poată întoarce curând liniştit acasă. Dar până una, alta, de cum ieşi din sala aceea şi se trezi în nemărginirea de pe fundul mării, ochii îi fură încântaţi de imensitatea de plante şi vietăţi curioase care îi apăreau în cale, în tot felul de forme şi culori. Şi ar fi rătăcit multă vreme admirându-le, dacă nu şi-ar fi amintit pricina pentru care se afla acolo. Uitându-se mai atent, descoperi o lădiţă. Voi s-o ridice; era grea. Încordându-se, o ridică şi o puse pe umăr. Era convins că în lădiţă se aflau giuvaieruri de mare valoare şi că regina, când avea să le vadă, îl va lăsa să plece din prima zi. Nu mai putea de fericire şi nerăbdare să ajungă în sala tronului şi să i-o înmâneze. Dar când s-o desfacă regina, spre uimirea tuturor, convinşi ca şi Cuculili că acolo sunt pietre nestemate, în lădiţă nu erau decât o sumedenie de cuţii de tinichea, una lângă alta.
– Ce mai e şi asta?! exclamă furioasă regina mării, căci nimeni nu-i mai adusese aşa ceva până atunci.

Citește și:   Bufniţa şi corbul (poveste bulgară)

Ruşinat, băiatul ceru voie să se întoarcă pe fundul mării să mai caute, doar-doar o să găsească ceva de preţ, căci şi el crezuse că acolo erau pietre scumpe şi, când colo…tinichea curată…
– Sunt cutii de marmeladă, regină, îndrăzni să răspundă o supusă a ei.
– Vreau să le desfaceţi, dădu poruncă regina mării.

Şi două din supusele ei se străduiră să le desfacă, dar nu reuşiră, căci nu mai văzuseră aşa ceva niciodată. Cuculili se grăbi el să le desfacă. Apoi, îi dădu reginei să guste, spunându-i că înăuntru era ceva dulce, de mâncare. Regina se arătă încântată de gust, dar mai ales de miresmele fructelor din care era făcută dulceţa, miresme pe care nu le mai simţise niciodată. Le oferi şi celorlalte. Şi toate, în cor:
– Ce gust dulce, minunat, ce miros!
Şi, de unde Cuculili credea că nemulţumirea reginei i-ar fi putut înăspri pedeapsa, o văzu fericită şi nespus de bucuroasă de ceea ce găsise el pe fundul mării.
– Bucuria pe care ne-ai făcut-o, spuse regina mării, e mai mare decât dacă-mi aduceai o lădiţă cu giuvaieruri, căci lucruri de preţ am găsit destule, dar asemenea bunătăţi n-am avut niciodată prilejul să gustăm. De aceea te iertăm şi te lăsăm să te duci înapoi pe pământ, în lumea ta.

În culmea bucuriei, băiatul ieşi din sală şi, cum ştia să înoate, fiind născut şi crescut într-un oraş de lângă mare, străbătu mai bine de jumătate de drum către suprafaţă, când un peşte mare îl plesni cu coada. Speriat, nu ştiu ce să facă, deoarece peştele îi dădea târcoale. Dar, spaima lui nu dură mult, căci apăru un scafandru. Îl ridică la suprafaţă aproape leşinat de frică, aducându-l pe vasul de pe care se scufundase în mare. Băiatul îi mulţumi când ajunse pe vapor şi se arătă încântat să afle că se întorceau toţi dintr-o lungă călătorie pe mare, chiar în portul de unde era el.

Întrebat de marinari cum de se afla la o adâncime atât de mare, el le povesti toate prin câte trecuse. Dacă ei l-au crezut sau nu, nu se ştie, dar e sigur că povestea lui le-a plăcut, şi nici nu şi-au dat seama cum a trecut timpul şi au ajuns în port.

Articole interesante

Lasa un comentariu