Uliul si puii, de Marcela Penes

1

Zboară uliul furios
Tot uitându-se în jos,
Pe la păsări, prin ogradă,
Ca să vadă
Care pui
N-ascultă de mama lui
Şi se duce-aşa, hai-hui.

De aceea cloşca-nvaţă
Puii dis-de-dimineaţă:
-Clot-clot-clot! – cu voce blîndă
Nu uitaţi că stă la pîndă
Uliul cel viclean şi rău,
Cu ochi ager,
Cu cioc tare
Şi cu gheare … vai ce gheare!
Puii ciugulesc uşor
Tot pe lângă mama lor,
Urmăriţi de Nicuşor.

Dar pândind şi aşteptând,
Uliul a rămas flămând,
Privind lung către poiată
De pe-o ramură uscată.



Un comentariu

  1. Este o poezioara foarte draguta!
    Am si eu o intrebare pt copii: Cine a ost la olimpiada de romana?
     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?