Povestea unui om lenes, de Ion Creanga

8
Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu ş-o mesteca. Şi satul văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-1 spânzure pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora.Şi aşa se aleg vreo doi oameni din sat .Şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea.

Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care semăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:
-Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-1 duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute?
-Ba nu, cucoană – răspunse unul dintre ţărani – să ierte cinstită faţa dumneavoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi mai având păreche în lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.

-Alei! oameni buni! – zise cucoana, înfiorându-se – păcat, sărmanul, să moară ca un câine fără de lege! Mai bine duceţi-1 la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia aşa pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi, şi a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.
-I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana: că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată, urâciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei că te-a scăpat de la moarte ş-ai dat peste belşug luându-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm săpun şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc să se plângă cineva. Bine a mai zis cine a zis, că boii ară şi caii mănâncă. Hai, dă răspuns cucoanei, ori aşa, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.

-Dar muieţi-s posmagii? zise atunci leneşul cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
-Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
-Ce să zică, milostivă cucoană – răspunde unul -ia, întreabă că muieţi-s posmagii?
-Vai de mine şi de mine – zise cucoana cu mirare -încă asta n-am auzit! Da el nu poate să şi-i moaie?
-Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
-Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie dc gură!

Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:
-Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-1 ducem noi la spânzurătoare numai aşa de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de mână, ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!
Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce avea, se lehămeteşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
-Oameni buni, faceţi clar cum v-a luminat Dumnezeu!

Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit, şi-i fac felul.
Şi iaca aşa a scăpat şi leneşul acela de săteni şi sătenii aceia de dânsul. Mai poftească de acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.

Ş-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa.



8 comentarii

  1. astia sunt lenesi.vor mura in gura.dar oricum foarte frumoasa poveste ii reprezinta pe cei ce nu vor sa isi faca rezumatul singuri.
     (7)
     (1)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?