Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Străinul ( Cosuletul cu povesti ), de Elia David

Străinul ( Cosuletul cu povesti ), de Elia David
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

A fost odată un copăcel trist.
Care stătea pe marginea unui trotuar şi se uita în jur la ceilalţi copaci, cum înfloreau unul după altul.
Oamenii se opreau, le rupeau crengile pline de flori albe sau roz şi le luau acasă.De copăcelul fără flori nu se apropia nimeni, fiindcă era lipsit de frumuseţe.
Braţele-i păreau uscate şi neprietenoase.
Părea un străin care, venit de departe, nu îşi despachetase încă frunzele şifonate din multele valijoare verzi, pe care le târâse după el.
De oboseală, mai avea puţin şi se proptea de un stâlp – înflorit până şi el în acea vremelnică primăvară.

Aşa trecu o zi, trecură, două, trecură trei, până când copăcelul îşi aduse aminte de tatăl său – care, mai întâi i-a arătat cum sunt oamenii, apoi l-a trimis să locuiască, pentru a se desăvârşi, în mijlocul lor.
“Nu pentru mult timp”, i-a spus, “doar pentru cât vor mai putea ţine în viaţă pământul.”
Numai că oamenii începură să se grăbească.
Iar dacă nu le făceai pe plac puteai să o păţeşti rău de tot.
Mulţi copaci bătrâni şi cu adevărat înţelepţi fuseseră tăiaţi din cauza trunchiului prea puternic, a umbrei prea dese.
Dar, hai, să nu se plângă: mai ales că îi făcură şi lui loc pe o margine de trotuar, unde, mai de voie, mai de nevoie, se puse pe cerşit priviri…

– Aţi observat că urâtul ăsta nu ne dă flori? spunea câte unul.
– Am observat, să-l tăiem! răspundea altul.
Dar ceva îi împiedica şi copăcelul mai primea, tremurând, încă o zi de viaţă.

Cu teama aceasta crescu şi se făcu uriaş.

Lasa un comentariu