Şoricel de bibliotecă, de Elia David

A fost odată un şoricel de bibliotecă. Era
un şoricel de bibliotecă fiindcă aşa dorise
mama lui. Ea îl trezea dimineaţă devreme
şi îi arăta rafturile pline de cărţi
ce trebuiau devorate.

Şoricelul nu ştia de ce trebuiau devorate,
dar îi făcea mamei pe plac, fiindcă la
sfȃrşitul unei zile petrecute în compania
cărţilor groase, primea un
păhărel – cȃt un degetar – cu lapte nespus de dulce.

Înainte de a roade paginile cărţilor,
şoricelul avea datoria de a le citi, pare-se
pentru a aduna multe cunoştinţe şi a
deveni, astfel, primul savant din lumea
rozătoarelor. Evident, după exemplul
strălucit (şi, mai ales, bine plătit) al
şoricelului bucătar.

Însă un lucru nu prea mergea în toată
afacerea asta: rȃvna mititelului nu era pe
măsura rȃvnei mamei sale, care începuse
deja să dea interviuri în faţa unui ciob
de oglindă:

-Fiul meu a dat gata, pȃnă acum, trei
rafturi de bibliotecă. E specialist în
matematică şiastronomie, în chimie şi
botanică. Germana o chiţăie cursiv, la fel şi
engleza. Doar partiturile pentru pian nu
le-a putut digera încă … Sărăcuţul, nici să
doarmă nu mai are timp, dar îl înţeleg:este
atȃt de studios şi de ambiţios!

În timpul acesta, ceilalţi şoricei alergau
netulburaţi prin podul casei, printre jucării
vechi şi manuale şcolăreşti, apoi ieşeau în
cȃmp, unde li se pierdea urma pentru cȃte
o zi întreagă. Seara se întorceau acasă,
“prăpădiţi şi la fel de proşti”, după cum li
se dădea de înţeles, fără însă a le fi
refuzată porţia de caşcaval furat cu mare
demnitate din cămara proprietarilor.

Păhărelul cu lapte, îl primea, se înţelege,
doar şoricelul de bibliotecă, deoarece se
trudea nespus pentru o carieră de succes,
cȃt mai departe de hotarele acelei case
modeste, care îi ţinea pe toţi.

Într-o zi, însă, ce să vezi? Proprietarul cel
bătrȃn, care nu mai dădu prin bibliotecă
de vreun an de zile, intră pentru a căuta o
carte cu poveşti. Cȃnd să o apuce, prinse
coada micuţului savant, care nu avu nici
timp, nici pricepere să
legăna cu capul în jos, chiţăind după
ajutor.

-Ce-mi faci dumneata aici? îl întrebă omul
mirat, cu ochii la rafturile de pe care
dispăruseră cărţile sale cele mai scumpe.

-Eu? Studiez! răspunse şoricelul de
bibliotecă, nutrind speranţa că omul îl va
elibera pentru totdeauna de această
corvoadă!

-Sper că nu mi-ai mȃncat şi cartea cu
poveşti! Dacă mi-ai mȃncat-o şi pe aceasta,
nu scapi viu de aici!

-Nu, pe asta nu, zise el uşurat, mama a zis
că nu-mi este de niciun folos acolo unde
vreau eu să ajung!

-Bine, atunci îţi dau drumul! rȃse omul.
Spune-i mamei tale că biblioteca mea este
prea mică pentru un şoricel atȃt de
ambiţios ca tine. De aceea, ar fi bine să vă
mutaţi într-o casă mai mare.

-O să-i spun, domnule! Dar, vă rog, la
plecare, puteţi să-mi daţi si mie să citesc
ceva… mai uşor?

Aşa se face ca micul rozător de bibliotecă
primi cartea cu poveşti, descoperi
pasiunea cititului, apoi pe a scrisului şi, în
ciuda mamei sale, care îl voia savant,
deveni un simplu şi fericit şoricel scriitor.