O zi intunecata

1
A fost o dată o ploaie care s-a întâlnit pe stradă cu un copil.
Văzându-l cât de vesel şi de nepăsător trece pe lângă ea, ploaia a zis:- Astăzi o să fac să fii foarte trist.

– Nu poţi! a răspuns copilul, sigur pe el, dar mai ales pe bucuria lui.

– Ba da, pot. Şi o să stai numai în casă, cu draperiile trase, ca să nu îmi mai râzi în nas…

– Şi cum o să reuşeşti asta?

– O să fac să fie totul atât de cenuşiu pentru tine, încât aproape o să te îmbolnăveşti de tristeţe.

– Să crezi tu, ploaio! Pe mine lumea mă ştie că sunt senin şi îmi plac toate culorile…

– Da? Îţi plac toate culorile? Poate în blocul de desen, zise ploaia… şi-şi chemă cu un şuierat norii cei negri, care o slujeau fără să cârtească.

Băiatul era mut de uimire…

– Ce frumos! Cum ai făcut? Vreau şi eu…

Ploaia se simţi măgulită şi parcă i se mai înmuie niţel inima.

– Să-ţi explic?

– Cum, nu?

Şi începu ea atunci să-şi povestească pe îndelete, pic cu pic, sub umbrela pe care vântul o ţinea dreaptă, toate secretele… Şi chiar şi peripeţiile…

Şi unde era de râs, râdeau amândoi…

Iar unde era de plâns, copilul putea să verse liniştit câte o lacrimă, fiindcă oricum nu prea se mai observa…



Un comentariu

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?