pe catifelaţii lor obrăjori
supăratele floriDoar vântul,
ce adie câteodată atât de uşor,
încât aproape stârneşte
curenţi de invidie
printre umbrele colorate ale fluturilor
în zbor
Şi totuşi, chipul lui cel adevărat
nicio floare nu îl zăreşte –
niciuna nu ştie
dacă vântul e trist atunci când o mângâie,
ori dacă zâmbeşte
De aceea, florile supărate
se înveselesc … doar pe jumătate
Norocul lor este că, din când în când,
se întâmplă să le mai iasă în cale
şi câte o fetiţă ca tine,
dăruindu-le puţin parfum
din inimoara ei … cu patru petale
Lasa un comentariu