Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Steagul cu cap de lup, de Dumitru Almas

Steagul cu cap de lup, de Dumitru Almas
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Cel mai viteaz şi mai înţelept rege al dacilor, stramoşii noştri, a fost Decebal. Încă de pe când era băieţas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei în suferinţă.

Si vreau să vă spun că nu numai cu oamenii, ci şi cu animalele se purta cu grijă şi milă. Într-o zi, umblând cu prietenul său Duran prin pădurile din preajma Sarmizegetusei, a găsit un pui de lup cazut într-o prăpastie. Era mic, abia făcea ochi şi în cădere îşi rupsese un picior. Tremura, scheuna, părea gata să moară.

Decebal l-a dus în cetate, i-a legat piciorul rupt între lopăţele şi l-a adăpostit într-o şură. Când s-a vindecat, a crescut mai mare şi mai voinic decât un câine ciobanesc. Era domesticit, blând cu cei buni şi aprig cu cei rai. Avea părul sur, aspru, gât gros, picioare puternice şi colţii ascuţiţi. Când se înfuria, scotea un scheunat subţire, ca un şuier, de care toţi câinii şi chiar oamenii se înspăimântau. Poate de aceea Decebal l-a numit Şuier şi l-a învăţat să adune vânatul săgetat de el în pădure.

Odată, pe vreme de iarnă cu nameţi mari, Decebal s-a răzleţit de ceata vânatorilor. Şi iaca, într-o poiană, s-a năpustit asupra lui o ceată de lupi flămânzi. În primele clipe Şuier şi-a sticlit ochii, parca bucuros că-şi vede fraţii.

Decebal, langa tulpina unui fag, şi-a tras sabia cu varful curbat, să se apere de fiare. L-a chemat pe Şuier să-i fie de ajutor. Lupul îmblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a înconjurat copacul.

Primul lup care a atacat a fost prins în curbura sabiei de tanarul prinţ şi crestat în ceafă. Ceilalţi lupi se pregăteau să sară… Deodată, Şuier s-a repezit între lupi, începând o luptă aprigă cu ei, scurmând si spulberand zăpada. Dar lupii erau numeroşi şi au prins să-l sfâşie cu colţii. Decebal, urcat in fag, îi străpungea cu săgeţile şi haita s-a retras în pădure, urland a paguba.

Scorilo, tatăl lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului sau.
– Tata, Şuier m-a salvat!…

Atunci toţi l-au vazut pe Şuier zăcând între cei patru lupi săgetaţi, care înroşiseră zăpada.
Şuier n-a mai trait. A murit privindu-şi stăpânul pe care l-a apărat cu credintă.

Tânărul i-a cerut unui meşter fierar să-i făurească din aramă un cap de lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Şuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coţi, care, prinsa de capul de lup de arama pus într-o prajina de fier, şuieră în bataia vântului.

Aşa s-a făcut steagul de luptă al dacilor.

Articole interesante

3 comentarii

  1. Frumoasa legenda, pacat ca nu este foarte cunoascuta.
  2. e frumoasa povestea numai ca eu trebuie sa o povestesc pentru la scoala de ce trebuie sa ii facem povestirea daca ia e atat de frumoasa an realitate

Lasa un comentariu