Se ştie că la moară sunt mulţi saci cu grâu şi porumb, şi dacă sunt grăunţe, sunt şi şoareci, dacă sunt şoareci, trebuie să fie şi un motan…Motanul din povestea noastră avea blana neagră şi ochii verzi, strălucitori. Şi mai avea şi un obicei ciudat. După ce vâna unu-doi şoricei şi-şi potolea foamea, se ducea pe malul lacului şi privea la vietăţile ce se zbenguiau în undele cristaline. O observase de mult timp pe ştiucă şi se minuna de iscusinţa acesteia în ale vânatului.
Într-o zi ştiuca se apropie de mal, îl privi cu atenţie pe motan şi-l întrebă:
– Dragă motanule, este adevărat că acolo unde trăieşti tu sunt mulţi şoricei?
– Aşa este, încuviinţă motanul.
– Nu ai vrea să mă înveţi şi pe mine cum se vânează?
– Ba am să te învăţ, dar să stii că nu-i lucru uşor: trebuie să stai mult la pândă, să ai pasul uşor, să-ţi ţii răsuflarea iar saltul să-ţi fie fulgerător.
– Astea sunt lucruri prea uşoare pentru mine, zise ştiuca şi ochii îi sclipeau de lăcomie.
– Atunci eu am să intru în moară şi am să alung şoarecii către malul iazului. Când vor fi aproape de mal, n-ai decât să sari şi să-i prinzi.
Aşa au făcut. Motanul a intrat în moară, a ocolit tiptil-tiptil grămada cu saci, ajungând astfel în spatele şoriceilor. Apoi a făcut un salt neaşteptat, gonindu-i pe aceştia spre ieşire. Prin alte salturi dibace i-a mânat până aproape de malul iazului. Ştiuca atât a aşteptat. A sărit ca din arc pe mal, încercând să prindă prada mult aşteptată. Dar şoriceii s-au ferit la timp. Atunci ştiuca a mai făcut câteva salturi, dar cu cât se zbătea mai tare, cu atâta puterile îi scădeau. Simţea că se sufocă. Şoriceii au înţeles ce se întâmplă şi au prins curaj. S-au apropiat şi au început să o tragă pe ştiucă de coadă, ba chiar i-au ciuntit aripioarele. Dănţuiau în jurul ei, iar unul mai curajos a propus să o ducă în adăpostul lor.
Noroc cu motanul care a sosit la timp! Cum l-au simţit, şoriceii au zbughit-o care încotro. Motanul a împins cu lăbuţele sale ştiuca până în apă. Ştiuca simţi că s-a născut a doua oară. Se dezmetici şi se lăsă pe fundul lacului să se odihnească. Motanul îi zise:
“Vecina! de-altă dată
Pazeşte-ţi rânduiala:
Nu te-apuca de ce nu poţi
În capete sa scoţi
Şi nu-ţi mai vârî botul unde nu-ţi fierbe oala.”
Prelucrare după fabula Ştiuca şi motanul
Smecher