Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Povestea catelusului de plus

Povestea catelusului de plus
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Sosise pe raftul magazinului de jucarii doar de o saptamana, dar aflase deja foarte multe lucruri. Stia ca ele, jucariile, vor parasi una dupa alta acest loc. Mai aflase ca soarta lor era diferita: unele ajung la copii buni, care le ingrijesc, altele insa… nici nu vroia sa-si imagineze ce inseamna sa ajungi pe mana unui copil rau. De aceea nu stia ce sa faca: sa se bucure ca nu a parasit inca locul acela destul de placut, unde avea deja prieteni, sau sa se intristeze ca nu l-a ales inca nimeni? Adevarul este ca nu era rau in cutia de carton , al carei capac era deja impodobit cu panglica rosie, dar undeva, in adancul sufletului, catelusul si-ar fi dorit, sa fie ales, sa plece, sa cunoasca si alte locuri.

Si intr-o zi dorinta i se indeplini. Vanzatoarea il lua si-l puse in sacosa unei femei tinere, care era insotita de un baietel. Deci va fi al unui baietel? Era bine, era rau? Parca baietii preferau masinutele! Vecina lui, o girafa care datorita gatului ei lung vazuse mult mai multe, ii spusese ca jucariile au soarta diferita: unele se plictisesc de moarte uitate in vreun dulap sau vreo vitrina, altele, mai rau se aleg cu ochii scosi , cu cate un picior rupt…Dar sunt si jucarii norocoase, copiii le alinta, vorbesc cu ele, le spun “noapte buna” inainte de culcare. Unii copii le considera chiar ajutoare de nadejde, si le iau seara langa ei in patut, le acopera sa nu le fie frig si infrunta impreuna frica de intuneric.

Dar iata ca au ajuns la noua locuinta. Se aud multe glasuri de copii si muzica, ba chiar se simte miros de prajituri. Baiatul ia cutia si i-o da unei fetite mai scunde decat el si ii spune „La multi ani!” . Cum? L-a si dat altcuiva? Prima dezamagire! Sa fie parasit atat de usor! Fetita ia cutia, o deschide, il mangaie si spune:

– E un catelus tare dragut! Multumesc!

Catelusul simte pentru prima data ca se bucura. Dar bucuria nu tine prea mult. Fetita ia catelusul si il pune alaturi de alte cadouri primite. Apoi nu-l mai baga in seama. Se aud rasete de copii, galagie, clinchet de pahare. In sfarsit, treptat, treptat zgomotele se raresc.

Acum se aud niste pasi usori. Este fetita. Il ia, il mangaie, ba chiar ii pune si un nume, Maxi. Nu e un nume prea frumos, dar catelul se bucura, nimeni nu l-a mai strigat pana acum pe nume, el era doar catelusul de plus.

A urmat un lung sir de zile bune. Fetita se juca cu toate jucariile, dar el era preferatul. Pe el il invelea seara, la culcare cu paturica.

Dar intr.-o zi toate acestea aveau sa se sfarseasca. Iarasi au venit multi copii, s-au auzit rasete si clinchet de pahare. Catelusul nu era deloc in apele lui, avea parca o presimtire rea. Urmarea cu atentie cadourile pe care le primea fetita. Va ramane el preferatul? Deocamdata fetita nu parea interesata in mod deosebit de nicio jucarie. Catelusul aproape ca rasufla usurat. Atunci intra in casa tatal fetitei., cu o cutie mare, din care se auzea un latrat subtirel. Fetita alerga spre cutie, plina de emotie si bucurie, desfacu cu nerabdare capacul si scoase afara un ghemotoc cu blana cafenie, ca si a lui, a catelusului de plus. Un catelus adevarat ! Catelusului de plus i se facu inima cat un purice. Cum sa concureze cu un catelus adevarat ?

De atunci au urmat zile amare pentru catelusul de plus. Nimeni nu-l mai baga in seama, rasfatatul era Codita, catelul cu viata. Bine ca nu-i furase si numele!

Intr-o zi Codita il lua si-l smotoci prin toata casa. Ce umilinta! Ii zgariase plusul si era cat pe ce sa-i rupa o ureche. Dar umilintele nu aveau sa se sfarseasca aici.

In alta zi, mama impreuna cu fetita au inceput sa faca curatenie. Hainele erau aranjate, sortate, impachetate. Ajunsera si la jucarii. Mama intreba:

-Mara, te mai joci cu catelusul de plus?

-Nu ! Doar o sa fiu scolarita din toamna, voi fi mult prea ocupata ! veni raspunsul fetitei. Catelusul a fost aruncat intr-o sacosa mare, alaturi de rochite, bluzite si pantofi. Daca ar fi avut lacrimi, poate chiar ar fi plans.

Spre seara mama a luat sacosa si a spus:

– O sa dam aceste lucruri familiei de la etajul I, sigur au nevoie de ele. Catelusul nu mai vroia sa auda nimic, astfel ca isi astupa urechile cum putu mai bine.

Credeti ca aceasta poveste are un sfarsit trist? Va inselati! Desi in noua casa erau 3 copii, era liniste si ordine. Acum il alinta, il rasfata, ii povesteşte ce s-a mai intamplat pe la gradinita, il ia la plimbare o alta fetita. Totul este ca inainte, iar catelusul este acum sigur de un lucru: intotdeauna se va gasi cineva sa-l acopere seara la culcare cu paturica si sa-i ureze „noapte bună”.

3 comentarii

  1. A fost cea mai frumoasa poveste pe care am citit-o
  2. Copii mei au cerut de nenumărate ori povestea asta. Mai mult, si-au schimbat si atitudinea față de jucăriile aruncate mereu prin casă .

Lasa un comentariu