Vania, care nu mai mâncase până atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dându-le aşa târcoale, băieţelul pândi clipa cînd nu era nimeni în odaie şi, nemaiputându-se stăpâni înhăţă o prună şi o mâncă.Când s-a apropiat ora prânzului, mama a numărat prunele, a văzut că lipseşte una şi i-a spus tatălui.
Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:
– Ia să-mi spuneţi copii, nu cumva a mâncat cineva dintre voi o prună?
– Nu, au răspuns copiii în cor.
Vania, roşu ca un rac, a spus şi el:
-Nu, n-am mâncat-o eu!
– Că unul dintre voi a mâncat o prună pe ascuns, nu-i frumos, deloc, dar nu despre asta este vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prună are înăuntru un sâmbure, şi dacă cineva nu ştie cum să le mănânce şi înghite sâmburele, a doua zi moare. De asta mi-e frica!
Atunci Vania, galben la faţă, a zis repede:
– Ba nu, că sâmburele l-am aruncat pe fereastră.
Toţi au izbucnit în râs, iar Vania a început să plângă.
1 comentariu