Heidi ( II ), de Johanna Spyri

0

Capitolul  I –  Sus pe munte

Unchiul Alm

Când Dete plecă, bătrânul se întoarse pe bancă.Stătu acolo în linişte,scoţând nori de fum din pipa sa.

Între timp, Heidi începu să studieze veselă noua ei casă. La început, descoperi staulul pentru capre. Acesta fiind gol, ea se duse în spatele casei. Vântul suspina printre ramurile pinilor, iar fetiţa stătea la umbra lor ascultând cu atenţie până ce dispărea sunetul cu totul. Apoi se întoarse la locul unde stătea bunicul ei. După o clipă, se apropie de el, îi puse mâna pe umar şi î1 privi în linişte.
Bătrânul îşi ridica privirea.
– Ce facem acum? întrebă.
– Vreau să văd casa şi pe dinăuntru, Bunicule, spuse Heidi.
– Atunci haide! Se ridică să-i arate drumul. Şi ia-ţi şi lucrurile.
– Nu mai am nevoie de ele, spuse Heidi calmă.
– De ce nu mai ai nevoie de ele? întrebă bătrânul.
– Mi-ar plăcea să fiu mai degrabă precum caprele. Ele nu au aşa de multe haine care să le încurce, spuse Heidi simplu.
– Bine, cum doreşti. Dar ia şi hainele totuşi. Le vom pune într-un dulap.

Heidi îl ascultă. Apoi deschise uşa casei. Văzu o cameră nu prea mare, cu o masă şi un scaun în mijloc. Într-un colţ era un pat, iar în alt colţ se afla o vatră şi un ceainic mare atârna deasupra ei. Bătrânul deschise uşa unui dulap, iar Heidi îşi înghesui hainele cât putu de bine. Apoi inspecta camera.
– Eu unde voi dormi, Bunicule? întrebă ea.
– Unde vrei.

Heidi începu să studieze cu atenţie şi să caute în fiecare colţişor un loc cât mai potrivit. În sfârşit, găsi o scăriţă care ducea în pod. Se urcă imediat pe scară. Apoi din capul scării, scoase un strigăt de încântare. Podeaua podului era acoperită cu fân proaspăt, frumos mirositor şi prin fereastra mică, rotundă, putea vedea toată valea.
– O să dorm aici, Bunicule! strigă Heidi.
Vai, ce frumos este! îmi voi face patul, spuse ea.
– Foarte bine, spuse Unchiul Alm.
Începu să caute până ce găsi o bucată lungă de material pe care l-ar fi putut folosi ca cearşaf. Urcă scara cu materialul în mână.

Heidi făcuse deja un pat micuţ pentru ea, cu o grămadă mare de fân ce ţinea loc de pernă.
– Ce bine arată, spuse Unchiul Alm. Şi acum avem si cearşaf, nu-i asa?
– Dar ai uitat ceva, Bunicule, spuse Heidi. Ne trebuie şi o pătură, ca atunci când intru în pat să mă strecor între ea şi cearşaf.
– Şi ce se întâmplă dacă eu nu am aşa ceva?
– Nu-i nimic, Bunicule, spuse Heidi politicoasă.
– Stai aşa, spuse el şi coborî scara din nou. Se întoarse imediat cu o pânză tare de sac pe care o puse pe podea.
Heidi era foarte încântată.
– Acum patul meu este într-adevăr foarte frumos, spuse ea în timp ce
Bunicul o ajuta să întindă cearşaful şi pânza de sac.
– Acum ar fi timpul să mâncăm ceva, propuse Unchiul Alm. Hai să coborâm.
 
Când ajunseră în camera de jos, bunicul luă o felie mare de brânză, o fixă în dinţii unei furculiţe mari de oţel şi o învârti deasupra focului din vatră până când, brânza căpătă o culoare galben-ară-mie. Câteva clipe Heidi îl privi nemişcată, dar deodată tâşni din locul său. Într-un sfârşit, bătrânul aduse brânza rumenită la masă. Pe masă văzu tacâmurile aşezate pentru două persoane, cu farfurii şi cuţite şi o pâine pe mijlocul mesei.
– Văd că te descurci destul de bine, spuse Unchiul Alm încântat. Dar tu unde vei sta?
El ocupa singurul scaun care se afla în acea încăpere. Heidi se repezi deodată la vatră şi luă de acolo un taburet cu trei picioare.
– Deci – acum ai şi tu un scaun, spuse Bunicul. Dar este prea scund pentru tine. Să vedem ce putem face.
 
Se ridică, turnă laptele în castron şi aşeză castronul pe propriul său scaun. Apropie scaunul de taburet astfel încât Heidi avea acum o măsuţă şi un scăunel propriu. Apoi bunicul tăie o felie mare de pâine şi o bucată de brânză şi le aşeză în faţa ei.
– Iată, acum mănâncă, spuse el şi se aşeză la un colţ al mesei ca să-şi mănânce porţia.
Lui Heidi îi era foarte sete după călătoria ei lungă pe potecile prăfuite ale muntelui. Ridicând cu greutate cana mare de lapte, bău tot laptele dintr-o singură sorbitură.
– Îţi place laptele? întrebă Unchiul Alm.
– N-am mai băut niciodată un lapte aşa de bun, spuse Heidi.
– Atunci am să-ţi mai dau. Şi încă o dată Unchiul Alm îi umplu cana. Heidi îşi mancă porţia cu poftă.

Când terminară masa, Unchiul Alm ieşi să facă în staul curăţenie. Heidi îl urmă, privindu-1 cum mătură în staul şi îl acoperă cu paie proaspete. Apoi bunicul se duse în atelierul său şi tăie nişte beţe. Ciopli apoi o bucată de lemn rotundă, îi făcu nişte găuri în care fixă beţele.
– Ce crezi că am făcut eu aici, Heidi? întrebă el.
– Acesta-i scaunul meu! strigă Heidi. Este exact ca al dumitale, numai că este mai înalt.
– Este foarte isteaţă si atentă, murmură Unchiul Alm.

Astfel trecu şi după-amiaza, iar înserarea se apropia. Acum vântul bătea mai tare printre pini, muzica lor încântând-o pe Heidi. Deodată, în liniştea înserării se auzi un fluierat. Unchiul Alm ieşi în întâmpinarea tânărului Peter care, în mijlocui turmei sale, mâna oile spre poalele muntelui.
Unchiul Alm ţinea în fiecare mână câte un drob de sare. Curând cele două capre zvelte, una albă şi una maronie, ieşiră din turmă şi începură să-i lingă mâinile.
– Cea albă este Micuţa Lebădă iar cea maronie este Pui de Urs, îi spuse Unchiul Alm lui Heidi.
După ce Peter duse restul turmei până
la Dorfli, Unchiul Alm se aşeză şi începu
să mulgă capra albă.    
– Iată cina, spuse când castronul se umplu cu lapte şi îi dădu lui Heidi o felie de pâine.
– Mănâncă şi apoi… la culcare. Eu trebuie să duc caprele la staul, aşa că îţi doresc noapte bună şi somn uşor.
– Noapte bună, Bunicule. Noapte bună Micuţă Lebădă, noapte bună Pui de Urs, strigă Heidi. Apoi mâncă pâinea şi laptele şi se duse la culcare. Nu după mult timp, acoperită de fânul proaspăt şi frumos mirositor, adormi atât de adânc ca şi când ar fi dormit într-un palat.

Capitolul III – Pasunea



Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?