Vulpea si leul ( dupa La Fontaine )

Leul, regele animalelor, se retrăsese odată într-o peşteră şi nu mai ieşea de acolo, zicând că e bolnav. Dădu sfoară-n ţară şi porunci supuşilor săi ca toate animalele să-i trimită doi-trei dintre ai lor ca să stea de vorbă, să-i aducă veşti şi să-i spună ce mai este prin lume. Vor fi bine primiţi şi ocrotiţi în peşteră şi ospătaţi aşa cum se cuvine la curtea regelui.Într-o bună zi veni şi rândul vulpii să se ducă la locuinţa leului. Dar ea nu se duse.
– Dar de ce, de ce nu te duci? o întrebară nedumerite celelalte animale.
– Păi, ştiţi de ce? Pentru că pe drumul care duce la peşteră se văd urmele picioarelor animalelor care s-au dus să se prezinte. Însă, vedeţi voi, toate urmele sunt îndreptate cu vârful spre peşteră; nici una cu călcâiul, iar asta îmi dă de bănuit! Fraţii noştri s-au dus, dar s-a mai întors vreunul? le răspunse vulpea. Cinstea o fi mare, dar mai bine stau acasă:
În peşteră toţi au intrat.
Aţi văzut vreunul care a scăpat?

Şi vulpea, clipind şiret din ochi, se duse să-şi facă de lucru pe la coteţele găinilor.