Cumătrul corb ţinea-n plisc o bucată
De caşcaval, furată.
Cumătră vulpe, atrasă de miros,
Vorbi cu el de sub copac, de jos:
– Măria-ta, îi zise, să trăieşti!
Că tare mândru şi frumos mai eşti.
De-oi fi la ghiers cum te arăţi la pene,
E lămurit, cu ochi şi cu sprâncene,
Nu vreau să mint, dar nici nu vreau să neg,
Că eşti minunea codrului întreg.
El, măgulit de-această cuvântare,
Voi să dovedească ce-i în stare;
Deschise pliscul, caşcavalul cade,
Vulpea i-l ia şi-i ţine, cum se cade,
O altă cuvântare: – Domnul meu,
O să te-nvăţ acum ceva şi eu.
Linguşitorii se înfruptă de la cei
Ce cască gura ascultând la ei.
Lecţia mea, văzuşi, nu te-a costat
Decât un colcovan de caş furat.
Vulpea şi corbul de Jean de la Fontaine

Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Lasa un comentariu