Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Klaus cel mic și Klaus cel mare (III) de Hans Christian Andersen

Klaus cel mic și Klaus cel mare (III) de Hans Christian Andersen
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

– Vrei să mă ajuți să-l țiu?, a spus țăranul și s-a dus la lada în care femeia ascunsese pe dascăl; acesta ședea înăuntru și nu mai putea de frică.
Țăranul a ridicat puțintel capacul și s-a uitat înăuntru.
– Brr!, a strigat el deodatã și a sãrit înapoi. Acuma l-am văzut, semăna leit cu dascălul nostru. Urât mai era!
După aceea s-au apucat de băut împreunã și au stat așa până noaptea târziu.
– Știi ce, vinde-mi-l mie pe vrăjitor – a spus țãranul; cere pe el oricât! Îți dau chiar acum o baniță de bani dacă vrei.
– Nu, nu pot – a spus Klaus cel mic. Gândește-te numai câte foloase trag eu de pe urma vrăjitorului acestuia.
Dar țăranul nu se lăsa și se ruga mereu să i-l dea lui.
– Bine, fie – a spus Klaus cel mic; ți-l dau fiindcă ai fost așa de bun și m-ai găzduit. Ți-l vând pe o baniță de bani, numai să fie banița umplută cu vârf.
– Îți dau – a spus țăranul – dar să iei și lada aceea de colo, nu vreau s-o mai văd pe-aici, te pomenești că o fi tot înăuntru.
Klaus cel mic a dat țăranului sacul cu pielea cea uscată și a luat în schimb o baniță de bani bine umplutã. Țăranul i-a mai dat chiar și o cãruță să ducă banii și lada.
– Rãmâi cu bine – a spus Klaus cel mic și a plecat cu banii și cu lada în care era dascălul.
De partea cealaltă a pădurii era un râu lat și adânc; apa curgea așa de repede, încât nu puteai sã înoți în susul ei.
Tocmai se fãcuse un pod mare peste râu; Klaus cel mic s-a oprit la mijlocul podului și a spus cu glas tare, ca să audă dascălul din ladă:
– Ce-mi trebuie mie lada asta? E-așa de grea, parcă ar avea pietre în ea. Mă ostenesc degeaba s-o tot car după mine. Mai bine s-o azvârl în apă; dacă o duce apa până la mine acasă, bine; dacă nu, atâta pagubă!
Zicând acestea, Klaus cel mic a apucat lada cu o mână și a ridicat-o oleacă în sus, ca și cum ar fi vrut să o arunce în apă.
– Stai, stai!, a strigat dinăuntru dascălul. Dă-mi drumul să ies!
– Dar ce-o mai fi și asta?, a spus Klaus cel mic, prefăcându-se că s-a speriat. Să știi că-i dracul! Repede cu el în apă, să-l înec!
– Ba nu, ba nu!, a spus dascălul; dă-mi drumul că îți dau o baniță de bani!
– Ei, atunci e altă poveste!, a spus Klaus cel mic și deschise lada.
Dascălul sări repede afară, împinse cu piciorul lada în apă, apoi se duse acasă cu Klaus cel mic și dădu acestuia o baniță de bani; cu aceea pe care i-o dăduse țăranul avea acuma două banițe și căruța era încărcată numai cu bani.
– Mi-am vândut bine calul – a spus el când a ajuns acasă și și-a rãsturnat banii morman în mijlocul odăii. Klaus cel mare n-are să mai poată de ciudă când are să vadă ce bogat m-am făcut eu numai cu un cal; dar mai bine să nu-i spun nimic.
Și trimise pe un bãiat la Klaus cel mare să-i dea o ulcică de măsurat banii.
– Ce-o fi vrând el oare să măsoare?, s-a gândit Klaus cel mare și a uns fundul ulcelei pe dinăuntru cu catran, ca să se prindă pe fund din ce-avea să măsoare Klaus cel mic. Și așa s-a și întâmplat; când și-a luat ulcica înapoi, a văzut pe fundul ei trei galbeni.
– Ce să fie oare?, a spus Klaus cel mare și s-a dus repede la Klaus cel mic și l-a întrebat:
– De unde ai luat tu atâția bani?
– De pe pielea de cal! Am vândut-o asearã.
– Bune parale ai luat!, a spus Klaus cel mare.
S-a dus repede acasă, a luat un topor, a omorât cei patru cai pe care-i avea, i-a jupuit, s-a dus cu pieile la târg și a început să strige pe uliți:
– Piei de vânzare! Piei de vânzare! Cine cumpără piei bune?
Toți ciubotarii și tăbăcarii au venit în grabă mare și l-au întrebat cât cere pe ele.
– O banițã de bani pe fiecare – a răspuns Klaus cel mare.
– Ești nebun, omule? Ce, crezi că noi avem parale cu banița?

Va urma…

Lasa un comentariu