„Mai taci acuma, ca ai vorbit destul“ – i-a tăiat vorba scăpăratoarea și a izbit o dată în cremene că au sărit scântei în toate părțile.
„Mai bine sa ne veselim oleacă.” „Da, haide să vedem care dintre noi e de neam mai bun“– au spus chibriturile.
„Ba nu, mie nu-mi place să vorbesc de mine – a zis oala de lut. Hai mai bine să povestim câte o întâmplare. Uite, încep eu. Am să spun ceva care s-a întâmplat oricui; așa fiecare are să înțeleagă mai repede despre ce-i vorba și are să se bucure. Mi-am petrecut ținerețea pe marginea mării, într-o familie liniștită…”
„Începe foarte frumos – au spus farfuriile. Cu siguranță că povestea are să ne placă.”Cufărul zburător
„În casa aceea, mobilele erau șterse de praf, dușumelele maturate și spălate și la fiecare două săptămâni se puneau perdele curate.”
„Ce frumos povestești – spuse mătura. Se vede imediat că povestește o femeie, e ceva delicat și fin…””Da, da, se vede asta!” – a spus căldarea de apă și de placere a sărit în sus și apa a curs pe jos pleoscăind.
Oala a povestit mai departe și la sfârșitul poveștii a fost tot așa de frumos ca și la început.
Farfuriile au zăngănit de bucurie și mătura a scos câteva fire de pătrunjel verde din ligheanul cu nisip și a încununat oala, fiindcă știa ca asta are să-i necăjească pe ceilalți.
„Dacă o încununez, mâine mă încununează și ea pe mine” – s-a gândit mătura.
„Mie mi-a venit poftă să dansez.” – a spus vătraiul și a început să danseze. Doamne, iarta-mă, cum mai ridica piciorul în sus! O pernă veche care zăcea aruncată într-un colț a plesnit când a văzut.
„Ei, mă încununați și pe mine?” – a întrebat vătraiul. Și l-au încununat și pe el.
„Neam prost!” – și-au spus în gând chibriturile.
Acuma samovarul trebuia să cânte, dar a spus că-i răcit și nu poate dacă nu fierbe. Dar asta era numai sclifoseală. Nu voia să cânte decât pe masa din sufragerie. Pe marginea ferestrei era o pană de scris, veche, cu care scria scrisori bucătăreasa. N-avea nimic deosebit, doar atâta că fusese băgată prea tare în cerneală, dar era mândră de asta.
„Dacă samovarul nu vrea să cânte – spuse ea – n-are decât să nu cânte. Afară la fereastră e o privighetoare în colivie și stie ea să cânte. E drept ca n-a învățat nicăieri, dar putem să trecem asta cu vederea.”
„Eu cred ca nu se cuvine să facem una ca asta – a zis ceainicul de tablă (cântă și el și era văr bun cu samovarul) -cred ca nu-i bine să ascultăm cum cântă o pasăre străină. Ce fel de patriotism e astă? Să spună coșnița dacă am sau n-am dreptate!” „Sunt foarte supărată– zise coșnița – sunt cum nu se poate de supărată pe voi toți. Așa înțelegeți voi să vă petreceți seara? N-ar fi mai înțelept lucru să facem puțină ordine? Să stea fiecare la locul lui și eu am să vă arăt ce să faceți. Aveți să vedeți ce frumos are să fie!“
„Să facem cât mai multă zarvă!“ – au spus cu toții.
În clipa aceea a intrat bucătăreasa și toți au amuțit și nu s-au mai mișcat. Dar nu era oală care să nu știe ce e în stare să facă și cât e de nobilă. Fiecare se gândea: „Hei, dac-aș fi vrut, să vezi ce petrecere ar fi fost!”
Va urma…
Lasa un comentariu