Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

O cearta, de Edmondo de Amicis

O cearta, de Edmondo de Amicis
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Nu, nu m-am certat azi cu Coretti de necaz că el a luat premiu şi eu nu.
N-am avut necaz pe el, dar nici dreptate n-am avut.
Profesorul îl pusese lângă mine. Eu scriam la caligrafie. Coretti mă împinse cu cotul, mai să scriu o literă pocită şi să şi pătez cu cerneală istorisirea lunară: Sânge Romaniol, pe care trebuia să o copiez în locul Zidăraşului bolnav.
Mă supărai şi-l certai. Coretti îmi răspunse râzând:
— N-am făcut înadins!Ar fi trebuit să-l cred, fiindcă îl ştiu cât e de bun, dar nu-mi veni la socoteală, că a râs şi mă gândii:
„Acum fiindcă a luat premiu, s-a mândrit!”
Puţin după aceea, ca să mă răzbun, îl împinsei şi eu aşa de tare încât îşi strică foaia pe care scria.
Atunci, mâniat şi aprinzându-se la faţă, îmi zise:
— Tu nu poţi tăgădui că n-ai făcut cu dinadinsul!
Şi ridică mâna ca să dea în mine. Profesorul îl văzu, el se astâmpără, dar spuse:
— Te aştept la ieşire!

Mie nu-mi veni bine; îmi trecuse necazul şi-mi păru rău. Coretti nu făcuse dinadins, o ştiam foarte bine.
Îmi adusei aminte, când îl văzusem la el acasă, cum muncea, cum îngrijea de mama sa bolnavă; şi apoi ce mult îl sărbătorisem la mine, acasă, şi ce mult plăcuse el, tatii. Ce n-aş fi dat să nu fi rostit cuvinte supărătoare, să nu-i fi făcut mojicia aceea.
Mă gândeam la povaţa ce mi-ar fi dat tata:
„N-ai avut dreptate! Nu! Cere-i iertare.”
Să-i cer iertare? Nu îndrăzneam: mi-era teamă să nu mă înjosesc.

Mă uitam pe sub ochi la Coretti şi îi vedeam flaneluţa descusută pe umeri; cărase pesemne multe lemne.
Simţeam că-l iubesc şi-mi ziceam:
„Haide, fii cu curaj dar vorba: „iartă-mă!” îmi sta în gât El se uita pieziş la mine din timp în timp, părea mai mult a fi mâhnit decât mâniat.”
Cu toate acestea mă uitam şi eu la el pieziş, ca să nu creadă că mi-e frică.
El îmi mai zise o dată:
-Te aştept afară.
Şi eu:
– Foarte bine!

Îmi aminteam însă ceea ce-mi spusese odinioară tata:
„De eşti vinovat, apără-te, dar nu bate! şi-mi ziceam în mine: o să mă apăr, dar n-o să-l bat. Eram nemulţumit, trist, nici nu auzeam ce spunea profesorul. În fine sună de ieşire.

Când rămăsei singur pe stradă, văzui pe Coretti că se ţinea după mine.
Mă oprii şi-l aşteptam cu linia în mână. El se apropie de mine, eu ridicai linia.
— Enrico, dragă! îmi zise el, surâzând şi apucându-mi linia cu mâna, să rămânem prieteni ca mai înainte.

Rămăsei o clipă înmărmurit; mi se păru că o mână mă împinge spre el şi căzui în braţele lui.
El mă sărută şi-mi zise:
— Să nu ne mai certăm niciodată, nu-i aşa, Enrico?
— Nu, niciodată! răspunsei.
Ne despărţirăm mulţumiţi. Dar când sosii acasă şi spusei tot tatălui meu, crezând că o să-i facă plăcere, el mă dojeni şi-mi spuse:
— Trebuia să întinzi tu, întâi mâna, căci vina era a ta! Şi apoi nu trebuia să ameninţi cu linia pe un tovarăş mai bun decât tine, pe fiul unui soldat!
Şi smulgându-mi linia din mână, o făcu bucăţi şi o zvârli.

Articole interesante

3 comentarii

Lasa un comentariu