A şasea planetă era o planetă de două ori mai mare. Era locuită de un bătrân domn care scria cărţi imense.
– Uite! Iată un explorator! strigă el, cînd îl zări pe micul prinţ.
Micul prinţ se aşeză pe masă şi răsuflă un pic. Călătorise deja atâta!
– De unde vii tu? îl întrebă bătrânul domn.
– Ce este cartea aceea mare? zise micul prinţ. Ce faceţi dumneavoastră aici?
– Eu sunt geograf, zise bătrânul domn.
– Ce este un geograf?
– Este un savant care ştie unde se găsesc mările, fluviile, oraşele, munţii şi deşerturile.
– E interesant, spuse micul prinţ. În sfârşit, o meserie adevărată! Şi aruncă o privire în jurul lui pe planeta geografului. Nu văzuse încă o planetă atât de maiestuoasă.
– E foarte frumoasă planeta dumneavoastră. Are oceane?
– Nu pot să ştiu, spuse geograful.
– Ah! (Micul prinţ era decepţionat). Dar munţi?
– Nu pot să ştiu, zise geograful.
– Dar orase şi fluvii şi deşerturi?
– Nu pot să ştiu, spuse geograful.
– Dar sunteţi geograf!
– Aşa e, spuse geograful, dar nu sunt explorator. Îmi lipsesc cu desăvârşire exploratorii. Nu geograful ţine numărătoarea oraşelor, fluviilor, munţilor, mărilor şi oceanelor. Geograful este prea important pentru a-şi pierde timpul plimbându-se. El nu îşi părăseşte biroul. Dar el îi primeşte pe exploratori. Îi interoghează şi notează datele lor. Şi dacă datele unuia dintre ei îi par interesante, geograful face o anchetă asupra moralităţii exploratorului.
– De ce?
– Pentru că un explorator care ar minţi ar conduce la catastrofe în cărţile de geografie. Şi tot aşa un explorator care ar bea prea mult.
– De ce? întrebă micul prinţ.
– Pentru că beţivii văd dublu. Atunci geograful ar nota doi munţi, acolo unde nu este decât unul singur.
– Eu cunosc pe cineva, zise micul prinţ, care ar fi un rău explorator.
– E posibil. Deci, când moralitatea exploratorului pare bună, se face o anchetă asupra descoperirii sale.
– Se merge să se vadă la faţa locului?
– Nu. E prea complicat. Dacă e vorba de exemplu de descoperirea unui munte, se cere să se aducă pietre mari.
Deodată geograful se emoţionă.
– Dar tu vii de departe! Tu eşti explorator! Tu îmi vei descrie planeta ta!
Şi geograful, având deschis registrul său, îşi ascuţi creionul. Povestirile exploratorilor se notează mai întâi în creion. Pentru a le transcrie în cerneală se aşteaptă ca exploratorul să furnizeze probe.
– Ei? zise geograful.
– Oh! La mine, zise micul prinţ, nu e prea interesant, e foarte mic. Am trei vulcani. Doi vulcani în activitate şi unul stins. Dar nu se ştie niciodată.
– Nu se ştie niciodata.
– Am şi o floare.
– Noi nu notăm florile, zise geograful.
– De ce? Asta nu-i frumos!
– Pentru că florile sunt efemere.
– Ce inseamna “efemer”?
– Geografiile, spuse geograful, sunt cele mai preţioase dintre toate cărţile. Ele nu se demodează niciodată. E rar ca un munte să îşi schimbe locul. E foarte rar ca un ocean să se golească de apa sa. Noi scriem lucruri eterne.
– Dar vulcanii stinşi se pot trezi, îl întrerupse micul prinţ. Ce înseamnă ”efemer”?
– Că vulcanii ar fi stinşi sau activi e totuna pentru noi, zise geograful. Ceea ce contează pentru noi e muntele. El nu se schimbă.
– Dar ce înseamnă ”efemer”? repetă micul prinţ, care, în viaţa sa, nu renunţase la o întrebare o dată ce o pusese.
– Asta înseamnă “ceva care e ameninţat de dispariţie apropiată”.
– Floarea mea e ameninţată de dispariţie apropiată?
– Desigur.
-Floarea mea este efemeră, îşi zise micul prinţ, şi ea nu are decât patru spini să se apere împotriva lumii! Şi eu am lăsat-o singură la mine!
Acolo avu primul sentiment de regret.
Dar căpătă din nou curaj şi întrebă:
– Ce mă sfătuiţi să vizitez?
– Planeta Pământ, îi răspunse geograful. Are o bună reputaţie…
Şi micul prinţ plecă, gândind la floarea sa.
1 comentariu