Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( VII)

Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( VII)
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

În cea de-a cincea zi, tot datorită oii, mi se dezvălui şi această taină din viaţa micului prinţ. Deodată, fără nicio pregatire, el mi-a pus o intrebare, rod al unor gânduri multă vreme framântate în tăcere:

– O oaie, dacă mănâncă copăceii, mănâncă şi florile?

– O oaie mănâncă tot ce nimereşte.

– Chiar şi florile cu spini?

– Da. Chiar şi florile cu spini.

– Atunci, spinii la ce folosesc?

Nu ştiam. Eram, în clipa aceea foarte ocupat cu motorul meu, mă căzneam cu deşurubatul unui bulon din cale-afara de înţepenit. Mă cuprinsese îngrijorarea, căci până se dovedea deosebit de gravă, iar apa de băut, împuţinându-se mereu, mă făcea să mă tem de tot ce poate fi mai rău.

– Spinii, atunci, la ce folosesc?

Micul prinţ, de vreme ce punea o întrebare, nu renunţa niciodata la ea. Necăjit din pricina bulonului, i-am spus şi eu ce mi-a trecut prin minte:

– Spinii nu folosesc la nimic. Sunt o curată răutate din partea florilor!

– Vai!

Însă, după o tăcere, mi-a strigat, cu un fel de duşmănie parcă:

– Nu te cred! Florile-s plăpânde. Sunt neştiutoare. Îşi fac şi ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor …

Nu i-am răspuns nimic. În clipa aceea, tocmai îmi spuneam: "Dacă bulonul ăsta se mai încăpăţânează mult, îi dau una cu ciocanul, de-l fărâm!" Micul prinţ din nou mă turbura din gândurile mele:

– Şi tu crezi ca florile …

– Ba de loc! Ba de loc! Nu cred nimic! Ţi-am spus ce mi-a trecut prin minte! Eu, unul, mă îndeletnicesc cu treburi serioase!

El s-a uitat încremenit la mine:

– Cu treburi serioase!

Mă vedea aşa, cu ciocanul în mână şi cu degetele negre de ulei, aplecat asupra unui lucru care lui i se părea foarte urât.

– Vorbesti întocmai ca oamenii mari!

Cuvintele acestea mă facură să mă ruşinez puţin. El însă, neîndurător, adaugă:

– Toate le încurci … toate le amesteci!

Era, într-adevar, foarte supărat. Şuviţele-i de aur tremurau în vânt:

– Ştiu undeva o planetă, pe care se afla un Domn roşcovan. El n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeni niciodată. N-a facut nimic altceva, totdeauna, decât socoteli. Şi toată ziua spune, ca şi tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" şi nu mai poate de trufie. Acela însa nu e om, e o ciupercă!

– O ce?

– O ciupercă!

Micul prinţ se făcuse palid de mânie.

– De milioane de ani, florile-şi făuresc spini.

Cu toate acestea, oile, de milioane de ani, mănâncă florile. Şi oare nu e un lucru serios, când vrei să inţelegi de ce-şi dau ele atâta osteneală să-şi făurească nişte spini care nu le folosesc la nimic? Nu e importantă bătălia dintre oi şi flori? Nu e ea mai serioasă şi mai importantă decât socotelile unui Domn gras şi roşcovan? Şi dacă, undeva, eu ştiu o floare care-n lume n-are seaman şi care nu trăieşte-n altă parte decât numai pe planeta mea, şi dacă într-o bună dimineaţă o oaie mititică e în stare să o nimicească, aşa, dintr-o lovitură, fără să-şi dea seama de ceea ce face, nici acesta nu-i un lucru important?

Se îmbujoră-n obraji, pe urmă spuse mai departe:

– Când cineva a îndrăgit o floare cum numai una singura se află în milioanele şi milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le să fie fericit. "Floarea mea, îşi spune el, e undeva, acolo …" Dar daca oaia îi mănâncă floarea, pentru el atunci e ca si cum, dintr-o dată, toate stelele s-ar stinge! Şi nici asta nu e important!

N-a mai putut rosti niciun cuvânt. A izbucnit în hohote de plâns. Se asternuse noaptea. Eu îmi lăsasem sculele deoparte. Puţin îmi mai păsa acuma de ciocan, de bulon, de sete şi de moarte. Pe o stea, pe o planetă, pe planeta mea, Pamântul, se afla un prinţ micuţ, care trebuia alinat. L-am luat în braţe. L-am legănat. Am vorbit cu el:

– Floarea pe care ai îndrăgit-o nu e în nicio primejdie … Am să-ţi desenez o botniţă pentru oaia ta … Florii am sa-i desenez o armură … Am să …

Nu prea stiam ce să-i spun. Mă simţeam tare neîndemânatic. Nu ştiam cum să-l împac, cum să-i mai intru în voie …Într-atat de tainic e tărâmul lacrimii.

Lasa un comentariu