Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( III )

Micul print, de Antoine de Saint Exupery ( III )
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

III
Mi-a trebuit un timp îndelungat, până când să pot pricepe dincotro venea. Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şi asta datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu pentru mine), m-a întrebat:
– Ce bazaconie mai e şi asta?
– Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.
Şi i-am adus la cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:
– Cum? Ai căzut din cer?
– Da, i-am întors-o eu cu modestie.
– O! asta-i bună…
Şi micul prinţ izbucni într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine m-a supărat destul de mult. Mie nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele.
Apoi, adăugă:
– Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?
Întrezărind pe loc o licărire în taina care îl învăluia, l-am întrebat numaidecât:
– Va să zică, tu vii de pe altă planetă?
El însă nu mi-a dat niciun răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-se la avionul meu:
– Ce-i drept, cu ăsta nici nu poţi să vii prea de departe…
Şi multă vreme s-a pierdut în visare. Apoi şi-a scos oaia din buzunar si s-a cufundat in contemplarea comorii sale.
Vă închipuiţi cât de mult m-a putut nedumeri crâmpeiul lui de mărturisire în legătură cu „celelalte planete”. De aceea m-am străduit să aflu mai multe.
– Dincotro vii tu, prichindelule? Unde e „acasă la tine”? Unde vrei tu să-mi duci oaia?
Mi-a răspuns, după o tăcere îngândurată:
– E bine că mi-ai dat şi-o ladă; aşa, va avea şi ea o casă peste noapte.
– Sigur că da. Şi dacă eşti cuminte, am să-ţi dau şi-o funie, ca s-o priponeşti în timpul zilei. Şi-un ţăruş.
Propunerea asta, după cât mi s-a părut, îl miră pe micul prinţ:
– S-o priponesc? Ce idee năstruşnică!
– Păi, dacă n-o priponeşti, se duce cine ştie unde şi se pierde…
Şi din nou prietenul meu izbucni într-un hohot de râs:
– Şi unde-ai vrea să se ducă?
– Oriunde. Unde-o vedea cu ochii…?
Micul prinţ rosti atunci cu multă seriozitate:
– Nu-i nimic. La mine-acasă e atât de strâmt. Şi, cuprins de-o uşoară melancolie, adăugă:
– Unde-oi vedea cu ochii nu poţi ajunge prea departe…

1 comentariu

Lasa un comentariu