Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Scoala cu fundul in sus (autor necunoscut)

Scoala cu fundul in sus (autor necunoscut)
Odată, demult, animalele au hotărât că ceva trebuie făcut pentru a rezolva problemele lumii moderne.
Aşa că au ales un consiliu de conducere al şcolii, compus dintr-un urs, un viezure şi un castor şi după aceea au angajat un arici care să le fie profesor.Curriculumul cuprindea alergări, căţărări, înot şi zbor. Pentu a face mai uşoară organizarea instruirii, tuturor animaleleor trebuia să li se asigure aceeaşi pregătire la toate disciplinele.

Raţa a fost cea mai bună la înot; de fapt a fost chiar mai bună decât profesorul, dar la zburat avea note proaste, iar la alergări era un dezastru. Pentru că era aşa slabă a trebuit să ia lecţii suplimentare, aşa încât, în timp ce celelalte animale urmau lecţii de înot, ea  trebuia să facă alergare. După ce s-a antrenat asfel o vreme, picioarele ei erau aşa de obosite, încât nu mai putea obţine decât note mediocre la înot.

Veveriţa avea cele mai bune note la căţărări, dar pe de altă parte se simţea frustrată la lecţiile de zbor. Profesorul îi cerea cu tot dinadinsul să înceapă zborul de la pământ, dar ea vroia să zboare dinspre vârful copacilor în jos. Veveriţa a căpătat ticuri, şi-a depăşit condiţia optimă de antrenament şi s-a obosit într-atât, încât după o vreme, a luat note slabe la căţărări şi chiar mai slabe la alergări.

Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Citește și:   Povestea unui catâr obosit

Iepurele a început foarte bine, afirmându-se ca cel mai strălucit elev al clasei la alergări, dar s-a pierdut complet la exerciţiile compensatoare pentru înot. A avut o cădere nervoasă, dar… cum se putea încheia altfel, cu un asemenea mediu familial? A trebuit să consulte un centru de consiliere al animalelor.

Cu toate acestea, de ce să nu vedem partea bună a lucrurilor ? La sfârşitul anului şcolar, un ţipar puţin mai special, care era remarcabil ca înotător şi în cele din urmă a fost în stare să şi alerge şi să se caţere şi să zboare un pic, a obţinut cele mai bune medii. Drept urmare a fost numit să prezinte cuvântarea la banchetul de absolvire.

Doar câinii de preerie refuzaseră şcoala, deoarece consiliul de conducere al şcolii nu recunoscuse săpatul în pământ ca o disciplină de studiu. Aşadar, câinele de preerie şi-a dus copiii să facă ucenicie la viezure. Mai târziu câinii de preerie s-au asociat cu câteva cârtiţe şi cu porcii mistreţi şi au înfiinţat o instituţie privată cu numele de INSTITUTUL DE ARTE PĂTRUNZĂTOARE ÎN PROFUNZIME PENTRU SĂPĂTORII DEOSEBIT DE TALENTAŢI. Apropos, vecinii numesc adesea şcoala respectivă “ Şcoala cu fundul în sus”sau pur şi simplu SFS.

Citește și:   Muc cel Mic ( II ), de W. Hauff

Dar cine poate avea încredere în bârfele şi şusotelile vecinilor?

Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

( din Pachetul de resurse UNESCO1996 )

1 comentariu

Lasa un comentariu