Patania iepurelui alb, poveste japoneza

3

Trăia odată, de demult, în insula Oki, foarte departe de aici, un iepure alb. Insula asta era cât se poate de frumoasa, cu tot felul de flori şi fructe şi mai ales cu mai multe neamuri de foi de salata şi lăptuci, pe care iepurele nostru le mânca cu o poftă, de ţi-era mai mare dragul să-i vezi dinţişorii rozând la cotorul frunzelor, în timp ce ochii îi fugeau, cu teamă, lăturalnic.

Dar, cine e mulţumit cu ce are? Voia şi el să mai schimbe locul, că i se urâse numai pe insulă. De aceea dorea să ajungă la ţărm, dar n-avea cum; că marea era adâncă, iar el nu ştia să înoate. Zile si nopti se tot chibzuia el in fel si chip, dar in zadar, ca nimic nu gasea.

Într-una din zile, un crocodil trecu prin apropierea insulei. Iepurele alb, muncit de gândul său, era să se-ndepărteze, că n-avea chef de vorbă, când deodată îi trăsni prin cap un gând năstruşnic. Se-ntoarse repede spre crocodil şi-i strigă:

-Hei, ia ascultă! Veţi fi voi, crocodilii, mai mari, dar tot neamul iepuresc e mai numeros!

Namila se opri din înot, se apropie de ţărm, deschise o gură cât o şură şi zise:

-Ţi se pare, pentru ca nu ştii câţi suntem în fundul apei!

-Aşa, zise iepurele, atunci hai să ne numărăm!

-Hai, dar cum să facem?

Iar iepurele, şiret, îi spuse:

-Iata cum: voi crocodilii să vă aşezaţi în şir de aci pâna la ţărm, într-o singură linie, plutind pe mare; eu o sa merg repede pe spatele vostru şi o să vă număr în fugă.

-Bine, zise crocodilul şi plecă să spună celorlalţi.

Atunci tovarăşii lui se înşirară aşa cum fusese vorba, iar drăcosul de iepure trecu pe spinarea lor, cât e marea de mare, pâna la ţărm. Când fu însa aproape de mal, nu-l mai rabda inima şi le strigă, plin de bucurie:

-Asta am vrut: să ajung la mal. Sâc, proştilor, că v-am păcălit!

Cum sfârşi de vorbit, cel din urma crocodil, care era mai aproape, se înfurie şi, repezindu-se dupa el, îi sfâsie pielea şi-l jupui de tot, de ramase bietul iepure numai cu carnea pe el, roşie, plină de sânge.

Tocmai atunci trecură pe acolo optzeci de zei, toti fraţi, care se duceau să ceară de nevastă pe printesa Yakami; că se dusese vestea peste nouă mări si nouă ţări, despre frumuseţea şi despre sufletul ei ales. Şi când văzură pe nenorocitul de iepure că ţipa şi se văita de durere, îl întrebară:

-Dar ce e cu tine?

El le răspunse, văitându-se:

-Iaca, vrusei să trec pe ţărm pe spinarea crocodililor, şi ca să stea, le spusei ca vreau să-i numar. Dar ei de necaz că i-am păcălit, uite ce-mi făcură.

Zeii, ca să-şi bată joc de el, îi spusera:

-Du-te de te scalda în apa sărată a mării şi pe urmă întinde-te să te usuci la vânt, că-ăi trece!

Iepurele dădu fuga de se băgă în mare, dar îl cuprinse deodata o usturime din pricina sării din apă, de credea că o să înnebunească. Aşa că, repede se întinse la vânt, astfel cum îl povăţuiseră zeii. Atunci i se zbîrcise carnea de nu mai putea de durere.

În urma zeilor mergeau servitorii lor, care le purtau bagaje; iar cel din urmă dintre ei, îl întrebă şi el, ce-a păţit. Iepurele îi povesti totul de la început. Iar servitorului, care era şi el un fel de zeu, i se făcu milă de el şi îi zise:

-Uite ce să faci: mai întâi du-te iute de te spală cu apă dulce de izvor; pe urmă adună polen de papură şi dă-ţi cu el pe tot corpul şi aşa o să-ţi treacă!

Iepurele alb se codi la-nceput, crezând că iar e vreo păcăleala; dar fiindca nu mai putea de usturime, iar chipul blând al servitorului îi insufla încredere, dădu fuga la izvor şi îşi alina durerile cu apă rece ca gheaţa. Apoi, adună în grabă polen de pe florile de papură, se tăvăli în el aşa ca să-i acopere toată carnea, şi ce să vezi? Numaidecat începu să-i crească toata blana la loc, aşa cum fusese înainte.

Acuma, iepurele acesta era un iepure fermecat; după ce s-a făcut bine, îi spuse aşa binefăcătorului său:

-Îţi mulţumesc din toată inima pentru binele pe care mi l-ai facut. Pe cei optzeci de răi, care şi-au bătut joc de mine, îi blestem să nu li se împlinească ceea ce şi-au pus în gand. Numai tu vei izbândi.

-Bine, iepure alb, zise el râzând, dar măririle lor se duc să ceară de nevastă pe frumoasa prinţesă Yakami. Cum o sa se marite prinţesa cu un servitor!

-Uite aşa, bine. Îi blestem să n-ajungă niciunul să ia de nevastă pe prinţesă. Tu, măcar că eşti numai un servitor, tu o sa te însori cu ea.

Servitorul clătină din cap cu neîncredere, apucă bagajele şi goni cu ele dupa zei.

Când ajunsera la castel,unul dupa altul, cei optzeci de zei se înfăţişară minunatei prinţese, punându-i la picioare nestemate stralucitoare şi jurându-i dragoste pâna la moarte.

Era unul mai frumos decât celălalt, îmbrăcaţi numai în aur şi mătăsuri scumpe. Dar printesa nici pe unul nu-l plăcu. Privirile ei cercetatoare se opriră asupra binefacatorului iepurelui alb.

-Dar acesta, prea mărită domniţă, nu este decât un servitor, ziseră nedumeriţi zeii.

-Pe el îl vreau de soţ, răspunse prinţesa, zâmbind cu blândeţe.

Şi făcură nuntă fară pereche, de se duse pomina, iar în capul mesei fără sfârşit, cine credeti că sta, rozând cu poftă o lăptucă mare cât el? Chiar iepurele alb. Că avuseseră grijă să-l poftească la praznic, iar el nu putuse să nu primească o cinste atât de deosebită.



3 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?