Pantofii rosii, de N. Calma

13

Într-un oraş din America, trăia împreună cu mama ei o fetiţă neagră pe care o chema Neuşi.

Mama ei spăla vasele la un restaurant şi venea noaptea târziu. Neuşi o aştepta pe mama ei până se întorcea de la lucru. În casă era frig. Sub duşumea forfoteau şobolanii şi lui Neuşi îi era frică de ei.

Într-o noapte, şobolanii furară pantofiorul stâng al Neuşei. Fetiţa îl căută împreună cu mama ei multă vreme, dar nu-1 găsiră nicăieri.
Dimineaţa, Neuşi îşi încălţă pantofiorul drept şi începu să plângă.
— Cum am să umblu acum desculţă ? Mama oftă din greu.
— Nu plânge, fetiţa mamei. îl voi ruga pe stăpânul meu să-mi dea leafa pe o săptămână înainte şi dacă-l voi îndupleca, îţi voi cumpăra alţi pantofiori.

Neuşi sări în sus de bucurie.
— Mămică, atunci cumpără-mi pantofiori roşii, aşa cum avea fetiţa aceea frumoasă, pe care am văzut-o când am fost cu tine în parc.
— Nu ştiu fetiţa mea, dacă îmi vor ajunge banii. Pantofiorii aceia sunt atât de scumpi !
Dar Neuşi o ruga atât de frumos să-i cumpere pantofiorii roşii, încât mama îi promise.

Duminică porniră împreună în oraş. S-au oprit în faţa unei prăvălii. În dosul vitrinelor sclipitoare erau înşirate ghete şi pantofi.
— Mamă, mamă, uite pantofiorii roşii, strigă deodată Neuşi. Hai să intrăm mai repede.

În prăvălie, nimeni n-o luă în seamă pe negresă şi pe fetiţa ei. Doi vânzători încercau o pereche de ghete unui băiat îmbrăcat într-un costum de sport, iar ceilalţi stăteau de vorbă. Într-un târziu, mama se hotărî să-i roage:

— Iertaţi-mă, nu mi-aţi putea arăta nişte pantofiori roşii pentru fetiţa mea ?
Vânzătorul se apropie supărat :
— Asta-i marfă scumpă, spuse el. Ai destui bani pentru astfel de pantofi ?
— Da, domnule, stăpânul mi-a dat leafa pe o săptămână înainte. Numai atunci vânzătorul puse pe tejghea o pereche de pantofiori roşii. Erau atât de noi, luceau atât de frumos şi miroseau a piele. Neuşi începu să bată din palme.

Vânzătorul se încruntă şi murmură printre dinţi :
– Încearcă-i.
Dar el nu-i încălţă pantofiorul pe picior, aşa cum ar fi făcut cu alţi cumpărători.
Neuşi şi mama ei aveau pielea neagră, şi pentru cei cu piele neagră, vânzătorii nu se osteneau.
Mama se aşeză în genunchi în faţa fetiţei şi începu să-i încalţe pantofiorii roşii. Dar ce nenorocire! Pantofiorii erau prea mici.

— Nu aveţi cumva o pereche mai mare ? întrebă mama. Vânzătorul o privi prin ochelari.
— Mai mari ? Avem, numai că trebuie să cumperi şi perechea pe care ai încălţat-o.
— Să iau şi perechea asta ? Dar pentru ce ? Dar pantofii ăştia sunt mici pentru fetiţă.
Vânzătorul împacheta netulburat, pantofiorii.
— Fetiţa i-a încercat şi cine o să încalţe nişte pantofi pe care i-a pus în picioare un copil de negru. Eşti obligată să-i iei perechea asta.
Mama se uită disperată la ei.
— Vai de mine! Dar n-am bani decât pentru o singură pereche. Va să zică fetiţa mea va rămâne fără pantofi!
Auzind acestea, Neuşi începu să plângă cu sughiţuri. Mama se apropie de stăpânul prăvăliei.
— Domnule, daţi-mi voie să nu cumpăr aceşti pantofi, îl rugă ea sfioasă — fetiţa n-a încercat decât unul. Nu am nici un cent mai mult, domnule… ăştia sunt bani munciţi.
Patronul văzând în faţa sa o negresă, făcu plictisit cu mâna.
— Nu vreau să păgubesc din cauza ta, spuse el morocănos.

Această discuţie a fost auzită de un alt cumpărător, un om în salopetă de muncitor.
El se aplecă spre Neuşi şi-i mângâie căpuşorul.
— Nu mai plânge fetiţă mică ! Apoi, întorcându-se către mama Neuşei, îi spune :
Daţi-mi mie pantofiorii aceştia. Vor fi tocmai buni pentru fetiţa mea. Dumneata vei putea cumpăra alţi pantofiori pentru copilul dumitale. Eu unul, ştiu ce înseamnă banii munciţi. O salută pe mama Neuşei, plăti pantofii şi luând pachetul la subţioară, ieşi din magazin.

Neuşi se întoarse fericită acasă. La fiecare pas pantofiorii cei noi scârţâiau şi Neuşei i se părea că pantofiorii vorbesc. Iar mama ei nu-l putea uita pe omul îmbrăcat în salopetă de muncitor.



13 comentarii

  1. mmmda...au trecut 20 de ani decand am auzit-o prima oara si ink mi-a ramas in minte si sincer nu prea ma asteptam s-o gasesc pe net!Astfel de povesti nu cred ca le mai citesc eleviilor doamnele invatatoare!Imi aduc aminte ca era o carte cu coperti mov inchis sau maro inchis, si avea mai multe povesti...si fratele meu si eu nu o aveam si stiu ca mama a imprumutat cartea de la o vecina pt fratele meu ca trebuia sa povesteasca la scoala
     (4)
     (4)
  2. Esti super!!!!!1 doamna invatatoare ne-a spus la school povestea asta si ne-a placut extrem de mult!!1Nu credeam ca va fii pe net o asemenea poveste incredibila!!!Iti multumesc ca mi-ai amintit-o!!!!
     (3)
     (1)
  3. da azi la lectia de l.romina am auzito prima oara si mia dat pe acasa sa o povestim у un noroc ca am gasito pe net
     (4)
     (1)
  4. da azi la lectia de l.romina am auzito prima oara si mia dat pe acasa sa o povestim у un noroc ca am gasito pe net
     (2)
     (2)
  5. da azi la lectia de l.romina am auzito prima oara si mia dat pe acasa sa o povestim у un noroc ca am gasito pe net
     (5)
     (2)
  6. da azi la lectia de l.romina am auzito prima oara si mia dat pe acasa sa o povestim у un noroc ca am gasito pe net
     (3)
     (2)
  7. Era cumva povestea asta in Abecedar acum 30 de ani? Azi mi-am cumparat o pereche de pantofi rosii, mi-am adus aminte de ea si...am fasit-o aici. Multumesc mult celui sau celei care a postat-o, imi aduc aminte si acum ce am simtit cand am citit-o, copil fiind. Multumesc mult.

     (2)
     (1)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?