A umblat el cât a umblat în căutarea părinţilor dispăruţi şi iaca vede venind un lup mare şi flămând, clănţănind din dinţi. S-a speriat mieluşelul şi a izbucnit în plâns:
– Nu-l mai am pe tata ca să mă apere de lup, mă va mânca lupul!
În timp ce se pregătea să moară, mieluşelul auzi pe cineva şoptindu-i:
– Vino, mieluşelule, la mine; eu te voi ascunde de lup.
Privi mieluşelul în spatele său şi văzu că era iarba înaltă care îl chema.
S-a ascuns în iarba care l-a ferit de ochii lupului. Cât a stat acolo i s-a făcut sete şi iarăşi a început să plângă:
– Nu o mai am pe mama care să-mi astâmpere setea, mă voi prăpădi de sete!
Auzi iarăşi o voce care îi spunea:
– Vino, mieluşelule, la mine; eu te voi adăpa.
Îşi întoarse capul şi văzu râul din spatele său, care-l îmbia cu apa lui limpede. Fugi spre râu şi sorbi cu sete din apa cristalină.
I se făcu mieluşelului poftă de joacă, dar nu mai avea un frate cu care să se zbenguie. Îl podidiră lacrimile şi se tângui cu tristeţe:
-Nu mai am frate ca să mă joc cu el!
Atunci auzi cum cineva îi spune:
– Vino la mine să ne jucăm împreună! Mieluşelul privi împrejur şi văzu că era o rază de soare care îi vorbea şi îi propunea să se joace cu ea. Toată ziulica s-au zbenguit împreună prin poiană.
A venit noaptea şi mieluşelului i se făcu somn, dar nu mai avea cine să-l culce şi să-l adoarmă cu un cântec de leagăn. A început din nou să plângă:
– Nu mai am surioară, n-are cine să mă legene şi să mă adoarmă cu un cântecel!
Auzi din nou o voce:
– Vino la mine, mieluşelule, eu îţi voi cânta un cântec de leagăn şi te voi adormi.
Privi mieluşelul în jur şi văzu cum îl chema noaptea, blândă ca şi sora lui. L-a culcat noaptea pe pământ, l-a învelit cu umbrele ei şi a început să-l legene şi să-i cânte. A ascultat mieluşelul cântecul, ochii i s-au închis şi a adormit liniştit.
5 comentarii