− Vrei să facem o întrecere, să vedem cine aleargă mai repede?Ţestoasa a fost de acord.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, veniră la locul hotărât pentru începerea cursei. Multe animale voiau să privească întrecerea şi aşteptau cu nerăbdare. Domnul Şoarece trase o linie roşie pentru start şi veveriţa dădu semnalul de plecare cu un fluier. Iepurele porni val-vârtej, iar ţestoasa încetinel, după cum îi era felul.
Cum o luase cu mult înaintea ţestoasei, iepurele se aşeză să mănânce câţiva morcovi proaspeţi.
În timp ce mânca, trecu şi ţestoasa, transpirată, dar hotărâtă să nu se dea bătută.
Iepurele mai alergă puţin şi, în dreptul unui sat, se aşeză sub un copac să se odihnească.
Târziu, ţestoasa îl ajunse din urmă, dar trecu mai departe fără să se oprească.
Iepurelui i se făcu somn. Îşi spuse:
− Soarele ăsta e prea fierbinte! Mai bine dorm un pic! Ţestoasa e înceată şi voi avea timp s-o întrec!
Când se trezi, văzu că se lăsase noaptea. Sări ca ars şi porni pe urmele ţestoasei. În depărtare, o văzu cum trece linia de sosire şi câştigă întrecerea. Toate animalele au aplaudat-o. I-au dat apoi o cupă, ca unei mari câştigătoare.
Iepurele a ajuns târziu, obosit şi ruşinat! Tocmai el, care credea că este cel mai bun alergător.
Aşa a aflat că răbdarea şi perseverenţa sunt daruri nepreţuite.
Este foarte frumos. O stiu de la gradinita.