Într-o zi Vulpiţa se juca singură prin pădure, când deodata, un tigru a sărit dupa un copac.
– Mmmm, a spus tigrul. Am să te mănânc!
Vulpiţa era speriată, dar şi-a păstrat calmul. Repede şi-a construit un plan în gând.
– Îmi pare rău, domnule Tigru, dar nu mă poţi mânca, i-a spus ea.
– Si de ce nu? a întrebat surprins tigrul.
– Pentru că sunt foarte importantă, a spus Vulpiţa. De fapt, sunt regele acestei paduri. Toate animalele sunt aşa de înspăimântate de mine, încât fug din calea mea când mă plimb.
Tigrul era suspicios.
– Cum pot ştii ca-mi spui adevarul? intreba el.
– Foarte usor, a răspuns Vulpiţa. Mergi în spatele meu în timp ce mă plimb prin pădure. Şi ai să vezi cu ochii tăi ce importantă sunt.
Şi Vulpiţa a plecat cu tigrul mergând în spatele ei.
Curand au ajuns aproape de un cerb ce se juca în jurul copacilor. Când cerbul a vazut Vulpiţa, nu i-a acordat nicio atenţie. Dar când a văzut tigrul, a fugit în tufişuri exact cum bănuia Vulpţa că va face.
– Ai vazut? a întrebat Vulpiţa. Cerbul acela se teme rău de mine.
Mai apoi, Vulpiţa şi tigrul au ajuns aproape de un lup aflat la gura vizuinii sale. Din nou, lupul nu a acordat nicio atenţie Vulpiţei. Dar când a văzut tigrul ce mergea în spatele ei, a sărit şi a alergat în vizuină să se ascundă.
– Ai vazut? a spus Vulpiţa. Chiar şi acel lup se teme de mine.
Vulpea si tigrul şi-au continuat drumul prin pădure. În scurt timp au ajuns la marginea unui râu unde ursul pescuia. În mod obişnuit ursul nu se teme de nimeni.
Abia dacă a zărit-o pe Vulpiţă. Dar când l-a vazut pe tigru, a sărit în apă şi a înotat repede cât mai departe.
– Acum mă crezi? a întrebat Vulpiţa.
Tigrul era complet păcălit. Şi-a plecat capul şi a spus:
– Iarta-mă, Vulpiţo. Habar nu aveam că eşti aşa de importantă. De acum înainte nu am să te mai supăr niciodată.
Aşa că Vulpiţa s-a întors să se joace în pădure, tare fericită ca i-a venit în minte o asemenea păcăleală.
am povestea in manual.