Urechile si picioarele cele lungi ale iepurelui, de Eugen Jianu

6
…Şi fiindcă trebuia să-şi potolească arşiţa setei, Rilă-Iepurilă s-a-ndreptat către izvor. Aici a sorbit el ce-a sorbit, apoi a stat şi s-a privit în unda limpede a apei; s-a privit dintr-o parte şi din alta, ba s-a-nălţat şi popândău ca să se poată vedea mai bine.- Hm, şi-a zis el, drept vorbind n-am o infăţişare chiar de lepădat. Pot să zic că nu-s dintre urâţeniile pământului. Uite, am o blăniţa cenuşie înspicată cu alburiu, am doi ochi mari şi nişte mustăţi acătării. Numai urechile astea mari cât nu se mai poate – numai măgarul şi cu mine mai avem asemenea podoabe de urechi arătoase – mă fac de râs! Cât despre picioare, aşa lungi nici nu ştiu dacă le pot găsi pe undeva asemănare. Păcat de ele şi de mine! Daca aveam şi eu niste urechi mai mici şi niste picioare mai potrivite, ba şi o codiţă mai acătării, măcar cât cea a veveriţei, zău, aş fi fost cea mai drăgălaşă făptură a pădurii. Am să caut să mi le preschimb!

Şi tocmai când se gândea încotro s-o ia, ca să-şi afle ceva pe potriva vrerii sale, auzi în preajmă-i aşa un fel de foşnet slab. Ciuli de-ndată urechile, ridicându-le cât erau ele de lungi, ca să poată desluşi despre ce anume era vorba. Aha; cumatra vulpe se furişa viclenind să-l înhaţe! Pe dată şi-a desfăcut arcurile picioarelor şi, din câteva salturi, a pus depărtarea cuvenita între el şi vulpe. A cercat cumetriţa, ce-i drept, să-l poata prinde din urmă, dar n-a putut şi s-a lăsat păgubaşă, întorcându-se la izvor.
După o vreme s-a oprit şi Rilă-Iepurilă din alergarea lui, a stat şi-a chibzuit:

– Hm, ce m-aş fi făcut dacă urechile astea lungi ale mele nu m-ar fi slujit cu credinţă, dându-mi din vreme veste despre primejdia care mă păştea? Şi ce m-aş fi făcut dacă n-aş fi avut asemenea picioare vrednice şi lungi? Aşa-i că ajungeam în colţii vulpii? N-am nimica de schimbat! Tocmai de urechile mari şi de picioarele lungi am eu trebuinţă.



6 comentarii

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?